urmareste-ma pe twitter facebook ghidjurnalism aboneaza-te la newsletter rss articole

Ancheta jurnalistică

December 8th, 2010
6 comentarii (24,841 views)

O să încep să vorbesc despre ancheta jurnalistică riscând să “comit” o generalizare. Simplificând, în spatele marilor succese se ascund: o muncă titanică, un noroc chior sau doar nişte şmecherii. Primele două cazuri sunt fericite şi pot constitui oricând bazele unor portrete, reportaje sau interviuri de succes. Pentru ultimul caz, cel nefericit, s-a inventat jurnalismul de investigaţie.


Ce este o anchetă jurnalistică

În termenii cei mai simpli, ancheta jurnalistică este o descoperire. Când ne apucăm de o investigaţie, o facem pentru a afla un adevăr ascuns. Ţintele unei investigaţii jurnalistice sunt, în mare: corupţia, neglijenţa, reaua-voinţă şi incompetenţa. Pe scurt, lucruri care se întâmplă împotriva interesului public.

Câteva exemple: afacerile necurate ale unui ministru; relaţiile şefilor din Poliţie cu interlopii; mecanismul şpăgilor într-un spital; înţelegerile dintre nişte companii concurente pentru a păstra un preţ ridicat la anumite produse etc.

Nu ştiu să se fi impus vreo definiţie a anchetei, dar mie mi se pare că ne-ar putea ajuta un pic cea dată de Michel Voirol: “Dacă reportajul arată, ancheta demonstrează. Subiectul reportajului este un spectacol. Subiectul anchetei este o problemă.” Cu alte cuvinte, ne apucăm să facem o anchetă jurnalistică pentru că am identificat o problemă şi vrem să demonstrăm că există, într-adevăr, acea problemă. Vom face asta explicând publicului şi „de ce” există acea problemă. “De ce?” este întrebarea cheie a acestui gen jurnalistic. Răspunsul la întrebare ne conduce către un element important al anchetei: vinovaţii.

Ancheta este un gen de informare, vorbesc faptele, nu opiniile. Ea reprezintă unul dintre stâlpii de susţinere ai jurnalismului şi contribuie semnificativ la faptul că numim presa „a patra putere” în stat.


Reporterul de investigaţii

Pe cât de incitant pare să fii reporter de investigaţii, pe atât de periculos este. În cele mai multe cazuri, vei scrie despre oameni periculoşi. Dacă le strici afacerile, e posibil să-şi dorească răzbunare. Să te apuci de o anchetă despre traficul de armament sau despre o reţea de recuperatori nu e tocmai o declaraţie de prietenie pentru cei implicaţi. Dacă pe tine nu te sperie riscurile acestei meserii, asigură-te că familia ta îţi susţine acest demers şi că înţelege riscurile la care te expui şi la care o expui.

Nu vreau să fac o pledoarie a fricii, dar cred că pentru cineva care îşi doreşte să se facă jurnalist de investigaţie cel mai important lucru pe care trebuie să-l conştientizeze este riscul. Diferenţa dintre un jurnalist care e conştient de pericole şi unul care nu e reprezintă diferenţa dintre curaj şi inconştienţă.

Despre calităţile unui reporter de investigaţii nu cred că sunt foarte multe de spus. În plus, faţă de colegii săi din alte departamente, cred că trebuie să aibă ceva mai mult curaj. În rest, trebuie să fie la fel de: onest, inteligent, curios, sceptic, perseverent, discret etc. Şi, ca orice jurnalist, trebuie să cunoască bine legislaţia statului în care lucrează.


Subiectul anchetei jurnalistice. Interesul public şi buna credinţă

Ancheta poate ataca diverse teme (politice, sociale, economice etc.). Cum am arătat mai sus, subiectul ei este “o problemă”. Dar ceea ce nu trebuie să ne scape niciodată din vedere, indiferent de tema aleasă, este interesul public. Investigaţia noastră trebuie să servească interesului public, nu intereselor unui grup. Deci va trebui să ne întrebăm, atunci când decidem tema: „pe cine afectează asta?”. Dacă răspunsul este “pe publicul meu”, vorbim de o anchetă jurnalistică. Dacă răspunsul este “pe Nea Caisă, preşedintele companiei X”, vorbim doar de o răfuială personală.

O altă regulă de bază este ca jurnalistul să acţioneze cu bună credinţă. E un concept mai sensibil. Ca în orice meserie, e posibil ca atunci când faci o investigaţie să şi greşeşti. Asta nu e neapărat scuzabil, dar uneori greşelile nu depind doar de tine, ci de context. În această situaţie, tot ce-ţi rămâne de făcut e să demonstrezi că ai făcut investigaţia cu bună credinţă. Adică scopul tău nu a fost să faci rău cu orice preţ.

Interesul public şi buna credinţă sunt două elemente care îl ajută pe jurnalist să îşi apere onoarea atât în faţa publicului, cât şi în faţa instanţei.


Sursele jurnalistului de investigaţie

Am mai spus-o, şi e valabil şi aici: oricine poate fi o sursă. O informaţie cheie poate să vină şi de la femeia de serviciu. O anchetă poate porni pur şi simplu de la un pont pe care l-am primit de la cineva, poate porni de la o observaţie pe care am făcut-o pe stradă, poate începe în urma unei declaraţii publice a cuiva etc.

În esenţă, investigaţia porneşte de la conexiunile pe care le face reporterul între mai multe fapte puse cap la cap. David Randall vorbeşte frumos despre acest aspect:

“Jurnalismul de investigare diferă esenţial de alte tipuri (…)  Nu este un rezumat sau gruparea unor descoperiri şi date datorate altora, ci o cercetare originală (…) Poate fi vorba de o intervievare exhaustivă sau de o alăturare şi comparare a faptelor şi cifrelor. În cele mai multe cazuri, roadele şi originalitatea vin din descoperirea, pe baza datelor disponibile, a unor scheme şi conexiuni pe care nimeni nu le-a mai obsevat.”


Sursele le-am tratat într-un capitol separat pe site:

Cum colectăm informaţiile

De unde colectăm informaţiile – Sursele

– Verificarea informaţiilor

Cum publicăm şi atribuim informaţiile

Ce facem cu zvonurile, ca jurnalişti

Relaţia dintre jurnalist şi sursele sale: un dans pe sârmă

Documentarea prin telefon: avantaje şi dezavantaje

Cum triem comunicatele de presă


Dar voi face un sumar de “ponturi” şi aici:

1) Oricare ar fi sursele noastre, ne interesează să spună adevărul şi să fie competente.

2) Verificăm informaţiile. Nu tot ce spun sursele noastre e întotdeauna adevărat. Poate că intenţia lor nu e să ne mintă, dar e posibil să fi fost, la rândul lor, prost informate.

3) Ne protejăm sursele! Aşa le facem să se simtă în siguranţă, le câştigăm încrederea pentru viitor. Respectăm înţelegerile cu sursele. Asta nu înseamnă că vom face tot ce vor sursele. Însă, dacă le-am făcut o promisiune, avem grijă să n-o încălcăm.

4) Ştim căile prin care putem avea acces la informaţie. În România, accesul la informaţiile de interes public este garantat de Constituţie (art. 31) şi de Legea 544/2001. Autorităţile sunt obligate să răspundă oricărei solicitări în termen de maximum 30 de zile.

5) Ştim că există nişte surse de referinţă pe care le putem consulta. De exemplu: date despre companii (www.onrc.ro, www.ccir.ro); date despre achiziţii publice (site-urile ministerelor şi ale autorităţilor locale); registre ale companiilor care sunt finanţate de stat etc.

6) Suntem atenţi la informatori! Ei sunt sursele din interiorul organizaţiilor care fac obiectul anchetei noastre. Au un rol cheie în investigaţie, dar, de cele mai multe ori, informaţiile lor nu pot fi folosite decât off the record (nu avem voie să le cităm). Ele sunt valoroase datorită pistelor pe care le oferă. Provocarea este să reuşim să confirmăm aceste piste şi informaţii. Faţă de aceste surse trebuie să fim totuşi foarte suspicioşi. E bine să ştim ce motivaţii au să ne ofere informaţii. Dar, dincolo de motivaţii, important e adevărul spuselor lor.

7) Suntem atenţi şi la sursele oficiale. Într-o anchetă, jurnalistul de investigaţie trebuie să vadă dincolo de declaraţiile surselor oficiale (Guvern, Parlament, Poliţie, Parchet, Primărie etc.). “Te afli aici ca să spui cum se petrec lucrurile, nu cum afirmă oficialii că se petrec” (Paul N. Williams)

8 ) Apelăm la specialişti. Trebuie să recunoaştem că nu le ştim pe toate. Un economist ne poate explica un mecanism financiar fraudulos. Un avocat ne poate îndruma către legile care au fost încălcate de cineva şi ne mai poate ajuta să nu scriem prostii care ar putea implica nişte procese.

9) Interviul şi observaţia sunt două tehnici esenţiale de colectare a informaţiilor.

10) Arhivăm informaţia. Un document care pare banal poate căpăta mult sens dacă peste ceva timp găsim altul cu care putem face conexiuni spectaculoase. Cu o bază de date bine organizată putem câştiga timp preţios. Dacă până să apară computerul aveai nevoie de dulapuri întregi să păstrezi informaţiile, acum le poţi păstra pe toate pe un server.


Etapele unei anchete jurnalistice

Precizez că etapele sunt subiective, fără pretenţia unei rigori de manual. Aşa văd eu lucrurile:

1) Pontul sau ideea + Formularea unor ipoteze

În etapa asta, am identificat o problemă de interes public. Facem nişte conexiuni logice. Mai exact, nişte presupuneri. Încercăm să răspundem la întrebarea: “de ce se întâmplă asta?”. Putem spune doar că avem o bănuială că se întâmplă ceva ilegal. Lansăm nişte ipoteze. Bănuim nişte vinovaţi. Avem nişte piste.


2) Predocumentare + planificare

Pentru că ancheta este un gen consumator de timp, de bani şi cu un risc foarte mare de eşec, trebuie să facem nişte verificări preliminare. Asta poate însemna consultarea documentelor, observaţii, interviuri. E o etapă care nu trebuie să consume foarte mult timp sau bani.

Abia după acest demers luăm decizia dacă vom aloca resurse pentru a demara ancheta. Decizia finală a continuării sau sistării este a conducerii editoriale. Reporterul trebuie să aibă întreaga susţinere a şefilor. Dacă se decide pornirea investigaţiei, se concepe un plan, care cuprinde şi evaluarea riscurilor şi căile prin care pot fi reduse. Tot în plan sunt cuprinse şi resursele alocate, echipa care face investigaţia şi pistele care vor fi urmărite.


3) Documentare

Aici stă greul anchetei, este etapa de uzură. În acest pas, trecem de la agonie la extaz. Când credem că am descoperit adevărul suprem, aflăm că de fapt mergem pe un drum înfundat. Aici petrecem zile sau chiar luni întregi scormonind prin documente, făcând conexiuni, mergând pe teren să observăm lucruri, făcând interviuri cu oameni ba prea amabili, ba prea ostili. În această etapă, se “ucid” pistele greşite. Aici ni se confirmă sau ni se infirmă ipoteze. Apar noi piste. Le investigăm. Nu există deadline-uri. E o etapă care durează până când aflăm adevărul ascuns. Totuşi, e important să ne asumăm şi o renunţare când avem suficiente dovezi că investigaţia noastră a pornit de la o idee greşită. Altfel, riscăm să consumăm resursele redacţiei pentru ceva care nu se va concretiza. Dacă documentarea noastră este un succes, vom lansa unghiul de abordare.


4) Redactarea anchetei jurnalistice

Nu trebuie să privim ancheta jurnalistică drept un singur text. Deşi este un gen jurnalistic autonom, ancheta poate să aibă în componenţă şi alte genuri jurnalistice: un interviu, un reportaj, o ştire, o relatare. Ancheta poate fi o sumă de materiale. Totodată, ancheta poate fi concepută pe mai multe părţi (serial).

Cred că e inoportun să prezint aici o schemă de redactare. Ar fi împotriva creativităţii :) Aş vrea totuşi să punctez două elemente majore în redactare:

a) regula reflectării tuturor punctelor de vedere. Este obligatorie prezentarea poziţiilor tuturor părţilor care fac obiectul investigaţiei noastre. Unele dintre ele vor lansa acuzaţii asupra altelor. Ca jurnalişti, avem obligaţia ca atunci când cineva acuză pe cineva de ceva să-i cerem şi acestuia din urmă un punct de vedere. Unii aduc drept argument neprezentarea unui punct de vedere prin faptul că persoana acuzată nu a vrut să comenteze. Păi tocmai acest lucru reprezintă un punct de vedere. Vei prezenta în text “X nu a vrut să comenteze acuzaţiile”. Da, asta înseamnă că ai o poziţie. Asta îţi dă dreptul să publici textul tău.

Apelul la surse credibile independente asigură anchetei doza de neutralitate de care are nevoie.

b) evităm calomnia şi injuria. Se consideră că am calomniat atunci când lansăm o acuzaţie la adresa cuiva fără să avem vreo dovadă şi fără ca vreo instanţă să se fi pronunţat în acest sens.

Injuriem pe cineva atunci când folosim “apelative” de genul: idiotul, cretinul, prostul, beţivul, afemeiatul… completaţi voi lista :)


5) Follow-up

O investigaţie nu se termină imediat după ce am publicat articolul. E posibil ca, în timpul documentării, unele surse importante să nu vrea să vorbească. Dar, constrânse de reacţiile provocate de publicarea investigaţiei, să vină cu precizări importante.

Pot apărea surse suplimentare. La fel de posibil e ca investigaţia noastră să genereze nişte reacţii din partea Poliţiei sau instanţelor, nişte arestări, nişte condamnări, nişte demisii etc. Avem deci un subiect în desfăşurare.

O anchetă puternică poate fi transformată într-o campanie de presă. Atenţie însă la specificul campaniilor. Nu orice anchetă poate fi numită campanie de presă, chiar dacă o publicăm în mai multe episoade.


Adevărurile incomode ale jurnalismului de investigaţie

Falsa identitate. E un procedeu foarte controversat şi foarte riscant. E controversat pentru că jurnalistul care adună informaţii folosindu-se de o identitate falsă este la limitele onestităţii şi  legalităţii. Este riscant pentru că, în momentul în care investighează nişte ilegalităţi, este posibil să fie nevoit să comită şi el nişte ilegalităţi. Aici vorbim evident despre cazul observaţiei participative, cu nedeclinarea identităţii. Este totodată discutabil pentru că reporterul influenţează faptele. Un alt risc major al acestui procedeu este ca identitatea jurnalistului să fie descoperită, ceea ce poate însemna încheierea anchetei, dar şi un pericol pentru viaţa acestuia. Uneori, e posibil ca investigaţia sub acoperire să fie singura soluţie. Totuşi, ea trebuie privită ca o soluţie extremă şi nu ca un procedeu de bază, cum încearcă să inducă unele cursuri de jurnalism de investigaţie.

Dosarele servite. Jurnaliştii de investigaţie se lovesc des de ele. Este vorba despre informaţiile care ajung la ei fără să le ceară. De aceea trebuie privite cu reticenţă şi trebuie să aflăm mai întâi “care este interesul celor care au servit această informaţie”. Întotdeauna acest interes există. Întrebarea firească este “le ignorăm sau nu?”. Aici e de dezbătut. Cert este că soluţia cea mai proastă ar fi să le ignorăm “complet”, fără să verificăm dacă există vreun adevăr. Reporterul de investigaţii este o ţintă permanentă a grupurilor de interese.


Avantajele şi dezavantajele unei anchete jurnalistice

Plus:

– Asigură notorietate

– Te diferenţiază pe piaţă

– Devii o voce influentă


Minus:

– E costisitoare

– E riscantă

– Durează mult

– Cumulat cu minusurile precedente, riscă să nu iasă


Resurse:

David Randall, Jurnalistul universal, traducere în limba română de Alexandru Brăduţ Ulmanu, editura Polirom, Iaşi, 1998.

Mihai Coman (coord.), Manual de jurnalism. Tehnici de documentare şi redactare, ediţia a II-a revăzută, volumul I, editura Polirom, Iaşi, 2001.

Mihai Coman (coord.), Manual de jurnalism. Tehnici de documentare şi redactare, ediţia a II-a revăzută, volumul II, editura Polirom, Iaşi, 2001.

Cristian Florin Popescu, Manual de jurnalism.Redactarea textului jurnalistic. Genurile redacţionale, editura Tritonic, Bucureşti, 2003.

Sorin Preda, Tehnici de redactare în presa scrisă, editura Polirom, Iaşi, 2006.

Cristian Grosu si Liviu Avram, Jurnalismul de investigatie. Ghid practic, Polirom, 2004

Curs CRJI (Sorin Ozon si Stefan Candea)

Benjaminson, Peter, Anderson, David, 1990, Investigative Reporting, 2nd ed., Iowa State Univ. Press

Mouriquand, Jacques, 1994, L’enquete, CFPJ, Paris

Center for Investigative Reporting

Investigative Reporters and Editors

Poynter: Investigative Reporting Bibliography

Global Investigative Journalism Network (GIJN)

Investigative News Network

Tags: , , , , , , , ,

6 Responses to “Ancheta jurnalistică”

  1. G. Says:

    Mulțumim pentru informații! Sunt de mare utilitate pentru toți studenții de la Jurnalism! Felicitări și pentru tot site-ul, este o mare realizare care va fi apreciată mai mult decât majoritatea manualelor de specialitate datorită limbajului accesibil. Keep up the great work!

  2. Alina Ilioi Says:

    Mulţumesc pentru aceste informaţii. Mi-au fost de un real folos:)

  3. Cristian Toma Says:

    Nu de putine ori am cautat informatii pe site-ul tau si nu de putine ori am gasit ceea ce cautam. Multumesc mult.

  4. Cosmanu Says:

    In jurnalism se bate moneda, pe buna dreptate, pe protejarea surselor, insa nu enuntata in felul in care ati facut-o dvs. mai sus. Ci in sensul ca, mai ales in cazul anchetelor jurnalistice, reporterii, redactorii sunt chemati in judecata pentru investigatia pe care au realizat-o. Stiu ca se poate discuta extraordinar de mult pe tema asta, iar, din punctul de vedere al jurnalistului chemat la bara se vorbeste de cele mai multe ori la modul subiectiv, gen: “Eu trebuie sa imi protejez sursele, nu pot sa vorbesc despre asta“. Har Domnului, nu am ajuns niciodata in situatia de a fi dat in judecata, dar banuiesc ca astea nu pot tine in fata unui judecator.
    Nu o mai lungesc si intreb in felul urmator:
    1. Poate fi Codul Deontologic al jurnalistului invocat in cazuri de acest gen si sa aiba si castig de cauza in procese? Mai precis intreb daca acest cod are valoare juridica si poate reprezenta argument de aparare.
    2. Ilustratiile video si foto, ori inregistrarile audio sunt sau nu probe in instanta?
    3. Imi poate fi respinsa mie, ca si ziarist, aceasta pozitie, in conditiile in care judecatorul m-ar intreba de unde am aflat informatia, fara sa aiba dreptul de a ma combate? (Nu am o experienta prea mare in materie de drept, asa ca am sa va rog sa scuzati exprimarile mai putin tehnice).
    4. Are dreptul un judecator sa intrebe de unde am informatia, in conditiile in care se dovedeste ca ceea ce am scris eu este perfect real?

    Multumesc pentru anticipatele rapsunsuri si pentru disponibilitatea de a fi citit tot ce am scris mai sus! :)

  5. marius Says:

    FACETI O VERIFICARE
    domnilor am studiat problema cu marja bancii. m-am informat si la anumiti angajati la anumite banci
    aceasta marja a bancii este abuziva deoarece ea depinde de o conditie suspensiva ;
    -aceasta ar trebuie sa fie perceputa numai daca banca intimpina anumite probleme
    pai daca banca nu are probleme de ce o ia …?
    CUM SE NU FACA PROFIT IN ULTIMIANI????????????????????

  6. sandra Says:

    cum pot lua legatura cu un jurnalist .nr meu telefon 0740531719

Comenteaza

*

Copyright 2008 - 2017 Ghidjurnalism.ro. Ghid de Jurnalism foloseste platforma WordPress. Design realizat de Bogdan Gheorghe
Articole (RSS) and Comentarii (RSS)