Relaţia dintre jurnalist şi sursele sale: un dans pe sârmă
Când intri într-o redacţie, ca jurnalist la început de carieră, simţi imediat ce înseamnă să nu ai surse. Şeful îţi cere să afli o informaţie. Cauţi toată ziua, dai telefoane, trimiţi emailuri şi nimic. Cu cinci minute înainte de închiderea ediţiei, un coleg se amuză pe seama ta. Dă un telefon şi află tot ce n-ai reuşit să afli tu toată ziua. Apoi îţi şopteşte la ureche un sfat care pare incontestabil: „încearcă să câştigi prietenia surselor, dacă vrei să te descurci!”.
Cât de prieten poţi fi cu sursele tale?
Mersul pe sârmă cred că este o comparaţie prea blândă pentru a ilustra relaţia corectă pe care ar trebui să o aibă jurnaliştii cu sursele lor. Aş spune mai degrabă că seamănă cu un dans pe sârmă. Prietenia cu sursele, care pare a fi ajutorul carierei tale, s-ar putea să se transforme într-o povară. Să fii prieten cu cineva presupune să fii dispus oricând să-i faci un favor. Dar cât de normal este ca tu, jurnalistul, să fii dispus să-i faci favoruri sursei tale în schimbul informaţiilor? Depinde ce fel de favoruri. Dacă te roagă să-i împrumuţi maşina, s-o ajuţi să-şi mute mobila, nu-i nimic compromiţător.
Dar ce te faci atunci când afli o informaţie pe care dacă ai publica-o sursa ta ar fi pusă într-o postură foarte proastă? Acum eşti între ciocan şi nicovală, între prietenia cu sursa ta şi interesul publicului de a afla adevărul. Oricât de prieten ai fi cu sursa ta, nu ai voie să ascunzi (ignori, cosmetizezi) o astfel de informaţie. E o decizie pe care trebuie să o iei asumându-ţi riscul ca, dacă publici informaţia negativă, sursa să nu te mai ajute pe viitor, să se simtă trădată, să nu te mai considere prieten.
Tot în numele prieteniei voastre, sursa ar putea să-ţi ceară să publici nişte informaţii care ar avantaja-o. Nu sunt neapărat informaţii false, dar sunt informaţii pe care nu le-ai publica în mod normal fiindcă nu au valoare de informare. Dacă o vei refuza, o să considere că nu vrei s-o ajuţi şi s-ar putea să nu te ajute nici ea când vei avea nevoie de informaţii. Dacă vei publica, cedând insistenţelor sursei, îi vei servi publicului ceva fără valoare şi poţi fi suspectat că faci PR pentru persoana în cauză.
Deci cât de prieten poţi fi cu sursa ta? Asta în măsura în care va trebui să pui mai presus valorile muncii tale decât prietenia.
Dincolo de prietenie
Cred că dacă vei privi relaţia cu sursele tale doar prin cheia prieteniei vei pierde. Dezavantajul vine din faptul că tu şi sursa ta veţi avea drept monedă de schimb prietenia. Dar n-ar fi mai productiv să folosiţi altă monedă? Aţi putea sprijini această relaţie pe nişte valori mai detaşate: încredere, competenţă şi disponibilitate. Eşti un profesionist şi, dincolo de prietenia voastră, o poţi face pe sursă să se concentreze pe avantajele ei de imagine.
Relaţia dintre jurnalist şi surse este un schimb echitabil. Sursa are un beneficiu prin faptul că mesajul său este făcut public de către tine (poate că este un specialist care are interesul să-şi întărească brandul personal, ajutându-te cu opinii avizate pentru un articol; poate că este un politician care câştigă notorietate prin faptul că vocea sa se face auzită). Pe de altă parte, tu, ca jurnalist, câştigi informaţie.
Tu ai nevoie de o sursă în care poţi avea încredere, o sursă competentă şi disponibilă. Pe de altă parte, sursa are nevoie de un comunicator în care poate avea încredere, e competent şi este disponibil să o asculte. Cred că e destul de ofertant pentru ambele părţi. Nu spun că un jurnalist nu poate să fie prieten cu sursele sale, însă nu cred că prietenia este moneda de schimb cea mai potrivită, ci acel minim set de valori profesionale.
PS: Care este ultimul favor pe care l-ai făcut sursei tale? :)
Mai poţi citi:
aaa