urmareste-ma pe twitter facebook ghidjurnalism aboneaza-te la newsletter rss articole
Home

Ce conţine agenda unui jurnalist

January 19th, 2010
Categorii: Jurnalisti
6 comentarii (7,825 views)

Nu este o regulă, fiecare îşi notează ceea ce consideră relevant. Totuşi, în linii mari, agenda unui jurnalist ar trebui să conţină:

contacte ale principalelor surse de informare;

– liste de subiecte;

– un calendar al evenimentelor importante;

Acum rămâne să ne hotărâm dacă vom folosi o agendă clasică sau una electronică. Eu urăsc agendele clasice :) Însă unii sunt nostalgici şi cred în argumentele-clişeu că agenda clasică nu se strică niciodată şi c-o poţi purta cu tine oriunde. Ok, la fel de bine o poţi pierde sau o poţi scăpa într-o fântână arteziană. De-aia vă recomand să folosiţi o agendă electronică, de preferat o aplicaţie web. Printre avantajele celei din urmă s-ar număra: Citeste continuarea

Ele pot face diferenţa între redacţiile online bune şi cele slabe. Asta pentru că prin ele poţi vedea: puterea de concentrare, viteza de reacţie, organizarea, viziunea şi capacitatea de a evalua rapid informaţii relevante.

Voi porni discuţia cu nişte exemple de evenimente în desfăşurare: alegerile politice (parlamentare, prezidenţiale, locale…), meciurile de fotbal (cu deja clasicele livetext-uri), accidentele (prăbuşirea unui avion, un accident feroviar, un accident auto cu multe victime…), conferinţele/târgurile (de ex. cele pe teme financiare, IT, media, auto…) etc. De ce sunt ele un caz special? Pentru că putem relata despre aceste evenimente chiar pe parcursul desfăşurării lor.

Iată şi punctul sensibil: Câte dintre redacţiile online au definit reguli/standarde pentru abordarea evenimentelor în derulare şi câte fac lucrul ăsta la întâmplare? Citeste continuarea

De ce apar virgule între subiect şi predicat în presă? De ce apar dezacorduri, pleonasme, fraze fără sens… ? Din grabă, comoditate sau prostie? Probabil că sunt prea optimist, dar cred că de puţine ori asta se întâmplă din neştiinţă. Bag mâna în foc că de cele mai multe ori se întâmplă dintr-un motiv cât se poate de stupid: oamenii nu-şi recitesc textele imediat după ce le scriu.

E confortabil să ştii că există o plasă de siguranţă care să te prindă atunci când calci alături – corectorul. S-ar putea să ne coste o astfel de gândire, pentru că trendul este să se renunţe la această funcţie. Sunt publicaţii care au început deja să elimine corectura pentru a face economie de timp şi de bani. Asta are încă un efect: responsabilizarea celor care scriu.

Pe scurt, ce trebuie să înţelegem este că direcţia către care mergem înseamnă ASUMARE. Citeste continuarea

Există un sfat clasic, pe care-l dau jurnaliştii cu experienţă. Ei consideră că este o greşeală să-ţi fie teamă să întrebi ceva ce nu ştii doar pentru că ai impresia că aşa te vei face de râs, că vei părea prost. Ca jurnalist, o să ai ocazia asta de multe ori :) Când nu ştii ceva, prima reacţie este să te simţi jenat de asta. Nu contest reacţia, e normală, însă cel mai grav lucru nu este să nu ştii, ci să îţi fie ruşine să afli.


Cinci paşi simpli în care te poţi face de râs cu adevărat:

1. Să presupunem că sunteţi doar tu şi sursa ta. La un moment dat, spune ceva de care tu habar nu ai. Dar îţi este ruşine să-i ceri explicaţii suplimentare, să recunoşti că nu ştii despre ce e vorba.

2. Te prefaci că ştii. Sursa ta crede că ştii despre ce vorbeşte, nu mai dă amănunte, nu mai explică.

3. Pleci de la întâlnire către redacţie. Între noi fie vorba, pleci ca viţelul. Citeste continuarea

Gândeşte-te că trebuie să-i descrii unui prieten o persoană pe care n-a mai văzut-o niciodată şi pe care trebuie s-o întâlnească într-o gară aglomerată. Poţi face asta în aşa fel încât s-o recunoască imediat? E o întrebare drăguţă pe care am auzit-o la un curs, la facultate. Cred că merită să te gândeşti la ea atunci când ai de făcut un portret jurnalistic.

Ca să reducem teoria, putem spune că portretul, ca gen jurnalistic, reprezintă răspunsul la două întrebări esenţiale: “cine este personajul nostru?” şi “cum este el?”. Întrebarea “cine?” o putem orienta către realizările personale şi profesionale ale personajului, iar “cum?” se referă mai mult la caracter, înfăţişare şi percepţie (ce spun despre el cei din jurul lui – prieteni sau duşmani).

Chiar dacă poate fi suspectat de o puternică încărcătură subiectivă, portretul este un gen de informare, la graniţă cu reportajul, ancheta şi interviul. Citeste continuarea

Jurnaliştii nu pot fi prezenţi întotdeauna în locul în care se întâmplă un eveniment. De exemplu, undeva în creştetul munţilor are loc un accident aviatic în care mor zeci de oameni. Ca să ajungă acolo, jurnaliştilor le-ar lua probabil câteva ore. Dar să presupunem că exact în momentul accidentului un turist era în apropiere, avea o cameră video la îndemână şi a filmat întreaga scenă. El este singurul care are imaginile din momentul accidentului. Totodată, el este şi o sursă cheie pentru jurnalişti. A fost la faţa locului şi a văzut ce s-a întâmplat. În momentul de faţă, turistul are mai multe opţiuni: poate da înregistrarea televiziunilor, site-urilor specializate, ziarelor pentru ediţiile online, poate intra în direct prin telefon într-un jurnal de ştiri sau poate să posteze pe blogul personal înregistrarea şi întreaga poveste. Mai poate da un mesaj pe Twitter, mai poate uploada filmul pe YouTube şi lista poate continua. Orice ar face din ce am enumerat aici s-ar numi jurnalism cetăţenesc (citizen journalism). Citeste continuarea

Povestea din spatele ştirii

September 24th, 2009
Categorii: Tehnici de redactare
Fii primul care comenteaza (6,937 views)

Suntem obişnuiţi să ascultăm poveşti. Facem asta în fiecare zi: colega de facultate ne spune ce a văzut în vacanţă la Paris, mama ne spune cum a stat la coadă trei ore la medic fiindcă ăia care aveau pile intrau înainte. Mai sunt şi poveşti pe care le auzim fără să vrem: o tipă care se ceartă la metrou cu iubitul prin telefon, un bătrânel care vorbeşte în autobuz despre băiatul său care a inventat nu ştiu ce chestie etc. Viaţa noastră de zi cu zi e plină de poveşti.

Ok. Acum să aruncăm o privire asupra presei. Îmi asum riscul de a fi acuzat de superficialitate şi identific patru mari tipuri de informaţie pe care presa le produce: informaţiile utilitare (numerele la loto, vremea, cursul valutar etc.), interviurile, opiniile (editoriale, comentarii, analize) şi poveştile (ştirile, reportajele, anchetele, potretele etc.). Despre cele din urmă vreau să vorbim în articolul de faţă. Citeste continuarea

Nu mai ştiu cine naiba zicea că nu există femei urâte, ci doar femei nearanjate. Bine, ca să fim răutăcioşi, mai e şi răspunsul misogin: există doar bărbaţi care n-au băut destul :) În fine, să trec peste luuuunga paranteză. La fel este şi cu unele articole jurnalistice din domeniul financiar. Când vezi un morman de cifre, de zecimale, de estimări, de formule… Huh, deja cred că te întrebi: bă, n-am băut destul? De fapt răspunsul este că ştirea n-a avut un stilist tocmai strălucit.

La fel ca o femeie frumoasă, o ştire trebuie să te facă să vrei s-o priveşti din lead până-n picioare. Însă m-am lăsat de multe ori păgubaş când a fost vorba să citesc astfel de articole. Nu pentru că subiectul în sine n-ar fi fost interesant, ci pentru că n-am avut răbdarea (sau timpul necesar) să mă concentrez să înţeleg cifrele. Deşi dau senzaţia de precizie atunci când le folosim în ştiri, cifrele ridică serioase probleme de concentrare.

Am încercat să mă documentez despre câteva dintre provocările pe care le implică folosirea cifrelor în articole şi am identificat câteva soluţii pentru a ne face viaţa mai uşoară. Iată ce a ieşit: Citeste continuarea

YouTube a lansat acum aproape o lună un canal cu sfaturi video pentru cei care aspiră la meseria de jurnalist. Se numeşte Reporters’ Center şi este conceput ca o resursă dedicată celor care practică jurnalismul cetăţenesc. Adică aceia care, deşi nu sunt jurnalişti, realizează, conştient sau nu, materiale cu valoare de informare, adică ştiri.

Cred totuşi că este ceva mai mult de atât. Este mai mult decât o resursă pentru neiniţiaţi.  Este un bun prilej pentru jurnalişti de a vedea cum gândesc alţi jurnalişti care lucrează în instituţii media de renume internaţional. Până la urmă, jurnalismul este un job definit prin subiectivism, deci e important să culegi experienţă din experienţele altora.

Totodată, YouTube Reporters’ Center este o resursă cu un potenţial enorm pentru Youtube în direcţia educării utilizatorilor pentru a produce un conţinut cu valoare mai mare. Citeste continuarea

O campanie de presă înseamnă, pe scurt, lupta pentru o cauză. Poate fi vorba despre promovarea unei legi sau despre bătălia pentru a opri o lege proastă, poate fi vorba despre salvarea unui parc sau orice altă luptă, mai mică sau mai mare (nu banală însă). O campanie seamănă foarte mult cu o declaraţie de război.

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l avem în minte este acela că o campanie îşi propune să schimbe ceva. Observăm de multe ori lucruri care ne afectează/deranjează pe mulţi dintre noi. În general, campaniile de presă au rolul de a corecta aceste nedreptăţi. O campanie poate fi pentru ceva (pentru a legitima şi a impune un lucru bun) sau împotriva a ceva (pentru a corecta lucrurile rele). Citeste continuarea

Copyright 2008 - 2017 Ghidjurnalism.ro. Ghid de Jurnalism foloseste platforma WordPress. Design realizat de Bogdan Gheorghe
Articole (RSS) and Comentarii (RSS)