Merită să faci o facultate de jurnalism? Ce înveţi şi ce nu înveţi aici

Este o temă destul de controversată. La fel de bine se poate răspunde cu “da” cum se poate răspunde cu “nu”. Ambele răspunsuri pot fi uşor argumentate. Nu mi-am propus să fac asta. Cred că singurul capabil să răspundă la această întrebare este fiecare dintre noi, punând în balanţă propriile aşteptări. O să înşir însă aici câteva lucruri care te-ar putea ajuta să te hotărăşti dacă vrei să urmezi o astfel de facultate sau nu.

Voi începe discuţia asta cu nişte adevăruri incomode ale meseriei:

Dacă termini o facultate de jurnalism nu înseamnă neapărat că eşti şi bun pentru jobul ăsta. Diploma este doar o hârtie pe care i-o arătăm mamei atunci când ne întreabă pe ce s-au dus banii pe care ni i-a dat în ultimii ani. Asta pentru că o facultate de jurnalism o poţi absolvi şi fără prea mult stres. Deci, să ne înţelegem de la început, diploma aia nu are foarte mare valoare pe piaţa muncii. Nu sunt foarte mulţi şefi de redacţii care să ţină cont de ea. Important e cu ce rămâi după ce termini, adică dacă ai făcut facultatea pentru tine, nu pentru diplomă.

Poţi fi un jurnalist foarte bun şi fără să urmezi o facultate de profil. Să presupunem că alegi să faci o facultate cu profil economic, că eşti pasionat de scris, îţi faci un blog pe care exersezi, mai citeşti câte ceva despre noţiunile jurnalistice de bază – pe scurt, scrii bine despre un domeniu pe care-l cunoşti bine. Ai toate şansele să fii mai potrivit pentru un post de jurnalist pe domeniul economic decât un absolvent de jurnalism, care nu cunoaşte domeniul la fel de bine ca tine. Nu e însă o regulă.

Degeaba ştii multe dacă stai prost cu nervii. O regulă nescrisă a acestei meserii este că trebuie să fii flexibil (foarte flexibil). Adică trebuie să te obişnuieşti: să nu comentezi când ţi se spune că ai de stat la serviciu încă opt ore peste program; să fii pregătit să accepţi că nu eşti cel mai deştept şi întotdeauna dacă vrea cineva să ţi-o tragă o poate face (de multe ori chiar o face); să fii pregătit să fii luat peste picior de cititorii care comentează pe site; să îţi înţelegi şeful care te face idiot, chiar dacă aparent nu e vina ta că o vedetă ţi-a promis un interviu şi ţi-a spus cu cinci minute înainte că nu se poate realiza fiindcă are programare la coafor… Deci stai bine cu nervii?

Jurnalismul nu e ce ai văzut prin filme. Poate că una dintre cele mai grele misiuni ale şcolilor de jurnalism este să le scoată din cap studenţilor stereotipurile despre această meserie. Literatura, filmul şi unele articole mai puţin responsabile prezintă munca asta foarte idealizat. Unii dau la jurnalism visând doar să apară la televizor, să fie vedete.

Ce te-ar putea învăţa o facultate de jurnalism:

Noţiuni şi reguli de bază. Ca orice domeniu, jurnalismul funcţionează pe baza unor proceduri şi a unor reguli: trebuie să ştii cum să decizi care sunt informaţiile relevante şi care nu, trebuie să ştii cum să aduni informaţiile, să ştii cum să comunici cu sursele, cum să redactezi informaţiile şi multe altele. Le poţi învăţa şi în redacţie, dar nu prea va avea nimeni timp să ţi le explice cum trebuie (adică structurat). Vei şti ce e o ştire, ce e un reportaj, cum se face un interviu, ce e o piramidă inversată, ce înseamnă off the record sau on the record şi alte lucruri elementare dacă mergi la cursuri şi dacă eşti atent.

Vei învăţa din experienţele altora. Profesorii te pot îndruma către destule cărţi din bibliotecă sau articole de pe Internet scrise de oameni care şi-au petrecut întreaga viaţă în acest domeniu: au reuşit multe, dar au şi greşit mult. Dacă eşti puţin şmecher o să profiţi de şansa de a învăţa din greşelile lor şi n-o să aştepţi să înveţi din greşelile tale. Nu cred că trebuie sa ne conducem numai după principiul că doar experienţa e cea care contează. Decât să aştepţi 30 de ani să aduni experienţă, mai bine pui mâna şi citeşti niste cărţi scrise de unii care au făcut greşeala să aştepte Ideea e că peste 30 de ani de acumulat experienţă va fi, poate, destul de târziu să te bucuri cum trebuie de ea. Asta că tot există o întrebare, menită să-ţi spulbere visele, care ţi se pune atunci când te angajezi: “ce experienţă ai?”.

Vei învăţa că totul se învaţă. În viaţa ta de viitor jurnalist vei fi de multe ori pus în faţa situaţiei de a aborda teme despre care nu ştii nimic. Şi cel mai nasol e că de multe ori ai doar câteva ore la dispoziţie să afli. Vei învăţa (sper), în facultate, un mic truc legat de jurnalism, acela că poţi reduce totul la nişte paşi simpli: 1) tehnici de documentare (vei şti unde să cauţi şi cum să cauţi informaţia); 2) evaluarea informaţiilor (vei şti să filtrezi informaţiile relevante); 3) tehnici de redactare (vei şti să le spui şi altora ce ai aflat tu, într-o formă accesibilă). Adică vei şti cum să procedezi (că tot am vorbit de proceduri). Cred că facultatea de jurnalism te pregăteşte să faci faţă necunoscutului, să înţelegi că totul se poate învăţa uşor dacă ştii unde şi cum să cauţi.

Cultura profesională. Cred că e foarte important să ştii cum funcţionează sistemul, să ai o imagine de ansamblu asupra acestui job.

Ce n-o să prea înveţi la o facultate de jurnalism:

Nu vei fi un specialist. Vei auzi des acest reproş. Ăsta e marele dezavantaj cu care porneşti la drum după ce vei termina facultatea şi te vei angaja într-o redacţie. Unul care termină ASE-ul se presupune că ştie cu ce se mănâncă economia, unul care termină medicină se presupune că poate înţelege mult mai uşor noţiunile de specialitate…

Actualitatea – ştirile zilei. Chiar aşa: ca jurnalist, trebuie să ştii tot timpul ce se petrece în jurul tău, să citeşti ziarele, să urmăreşti ştirile tv, să citeşti bloguri. Ţin minte că aveam la facultate un curs care se numea “Presa şi actualitatea”, dar care nu reuşea să acopere foarte mult din ea (pentru că erau foarte puţine ore în programă). Nu cred că ar fi ceva prea deplasat dacă primele două ore, în fiecare zi, la o facultate de jurnalism ar fi dedicate lecturării şi dezbaterii celor mai importante evenimente ale zilei. Asta pentru că, în practică, se pune foarte mult accent pe background, pe context. Dacă s-ar face asta, când ai termina facultatea, ai avea un background de 3 ani.

Deprinderi practice. N-am înţeles niciodată de ce la o facultate de jurnalism nu ai ceva de scris în fiecare zi. Dar nu oricum, ci cu deadline. Am apreciat la facultatea pe care am urmat-o eu cursurile practice, destul de chinuitoare (până la enervare), ale lui Ferenc Vasas. Se desfăşurau aşa: la fiecare curs (seminar) se punea câte o notă fiecarui student; asta presupunea că aveam câte un test de fiecare dată când ne vedeam; testul era invariabil unul practic, de genul “scrieţi 10 ştiri cu subiectele x, y…”, “faceţi o relatare despre…”. La finalul semestrului, nota noastră era media notelor de la toate cursurile. Lipseai, aveai zero, se vedea la nota finală, nu prea îţi permiteai. Ok, dar problema e că asta se întâmpla doar o dată pe săptămână şi doar într-un sigur an. Aş fi văzut util un astfel de exerciţiu în fiecare zi, la fel ca într-o redacţie reală.

PS: Ştiu că e iarnă şi că mai e până la admitere, dar am publicat articolul acesta acum pentru a le da timp de gândire indecişilor Succes!

O dezbatere pe aceeaşi temă a făcut-o Brădutz mai demult. Merită citită: Admiterea la Jurnalism 2 / Tre’ sa faci facultate de jurnalism ca sa ajungi ziarist?

Tags: admitere, cursuri, facultate de jurnalism

This entry was posted on Monday, January 25th, 2010 at 2:16 am and is filed under Jurnalisti, Sistemul mass-media. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.