Cum pui un titlu bun unui articol

Ghid Jurnalism » Tehnici de redactare » Cum pui un titlu bun unui articol

Titlul de presă este poate cel mai consecvent cerşetor de inspiraţie. În fiecare zi, poate de mai multe ori pe zi, trebuie să alegi un titlu. E greu să fii întotdeauna inspirat. Şi mai nasol este că nu există vreo formulă magică pentru a alege un titlu bun, ci doar nişte repere.

Efortul de a pune un titlu ok merită făcut însă. El este cel care face cu ochiul cititorului grăbit de astăzi. Studiile arată că întâi scanăm informaţia: ne uităm după poze, titluri, intertitluri, explicaţii foto şi abia apoi decidem să continuăm lectura. E clar, degeaba avem un articol genial dacă îl omorâm cu un titlu prost.

Experienţa jurnaliştilor a conturat câteva idei, care să-i ajute atunci când au de ales un titlu. Le voi reda mai jos.

Ca să vorbim despre titlu, hai să vedem mai întâi ce înseamnă el.


Elementele titrării:

1. titlu, care poate avea un supratitlu sau/şi un subtitlu;

2. şapou;

3. intertitluri;

4. explicaţiile foto;

5. titlurile de rubrică.


1. Titlul

Cred că una dintre cele mai importante calităţi ale unui titlu este aceea de a informa, de a-ţi spune pe scurt despre ce este vorba. El trebuie să fie clar, să conţină mesajul esenţial şi totodată să fie incitativ, adică să te facă să citeşti textul. Şi, dincolo de toate astea, un titlu trebuie să fie sincer. Am spus pe scurt ce e cu titlul şi voi detalia mai jos.


Câteva lucruri de care ar fi bine să ţinem cont atunci când dăm un titlu:

Nu alegem niciodată titlul înainte să redactăm textul. Motivul este logic: titlul trebuie să promoveze textul. Or, dacă nu avem textul, ce să promovăm? Apoi există riscul să supralicităm textul, să-l forţăm să susţină titlul.

Evităm titlurile prea lungi sau prea scurte. Unii spun că e bine să nu depăşim 7 cuvinte. Ideea e că titlurile lungi sunt prea obositoare, greu de citit, iar cele prea scurte sunt, de cele mai multe ori, prea vagi.

Un titlu bun e un titlu clar. Adică un titlu pe care îl poţi înţelege uşor, pentru care nu trebuie să depui un efort special de decodare. E acel titlu pe care nu ai cum să-l interpretezi greşit.

Nu minţim sau nu trezim aşteptări false (Relaţia dintre titlu şi text). Un păcat pe care îl comit de multe ori tabloidele este acela că una anunţă în titlu şi alta spun în text. De regulă, titlurile sunt eliptice, de genul “Vedeta X, damă de companie”. Titlul e incitant. Mergi şi citeşti textul, unde afli că de fapt vedeta X e damă de companie într-un film. Mda… Aici se cam termină interesul de a citi mai departe, eşti dezamăgit că titlul te-a păcălit să-ţi pierzi secunde preţioase din timpul tău.

Încercăm să nu folosim în titlu cuvinte mai puţin cunoscute. Neologismele, cuvintele rare, cuvintele abstracte, noţiunile, au şanse mari să nu fie înţelese de către cititori. Din acest motiv, locul lor nu prea e în titlu.

Folosim cu zgârcenie titlurile interogative. A pune semnul întrebării la finalul titlului poate să îi trezească celui care citeşte o reacţie de genul: “De ce aş citi un text care mă întreabă pe mine cum stau lucrurile?”.

Reducem punctuaţia. Nu încărcăm titlul cu puncte de suspensie, prea multe virgule, semne de exclamare sau alte semne. Curăţăm, pe cât se poate, titlul de punctuaţie.


Tipologia titlurilor

Nu sunt un fan al tipologiilor. În cazul titlurilor, mi se pare absolut inutilă o încercare de clasificare. Voi reda însă mai jos două dintre tipologiile vehiculate.

Cea mai simplă împărţire a titlurilor o face Michel Voirol (1992, pp.31-34):

– informative – redau pe scurt mesajul esenţial;

– incitative – titlurile şocante;

Totuşi, un titlu bun ar trebui să aibă ambele calităţi: să informeze şi să capteze atenţia.

O altă tipologie este cea propusă de manualul de jurnalism (Mihai Coman, 2001, vol.1):

clasic (informativ); titluri bazate pe jocuri de cuvinte; titluri-citat; titluri care exploatează valorile stilistice ale unor semne de punctuaţie; titluri care parafrazează; titluri care utilizează rimele; titluri care folosesc jocuri de litere; titluri interogative sau exclamativ-imperative; titluri defective de predicat; titluri asociate cu supratitluri şi cu subtitluri; titluri evazive, care derutează cititorii; alte categorii.

Acum, sincer, cine reţine o tipologie ca aceasta de mai sus şi câţi sunt conştienţi că aplică, în practică, un anumit tip de titlu sau altul? Da, poate o reţinem pentru examen :) A doua zi sigur o uităm.


Supratitlul. Cum îi zice şi numele, supratitlul este pus înaintea titlului. De obicei, el vine ca o cheie de lectură a titlului. Personal, nu aş recomanda deloc această formulă. Supratitlul mi se pare că forţează lectura şi că este fără sens să pui un alt mesaj înaintea mesajului principal, redat de titlu. Prima oară privirea se concentrează pe titlu. Cred că e cam peste mână, e ca o lectură de la dreapta la stânga.


Subtitlul. Este ceva mai justificat decât supratitlul. Rolul său este acela de a completa titlul, de a-l explica, dacă putem spune aşa.


În orice combinaţie am folosi supratitlul-titlul-subtitlul, trebuie să avem grijă ca ele să aibă lungimi diferite, pentru a crea un confort şi un echilibru vizual.


2. Şapoul (chapeau)

Mulţi confundă şapoul cu lead-ul. În esenţă, ele au cam acelaşi rol, de a capta cititorul, însă sunt elemente diferite. Şapoul este un text de sine stătător, cu propriul înţeles. El funcţionează ca un promo al textului.

Are, de regulă, un paragraf, maxim două şi este marcat diferit. De obicei, textul este scris cu bold.

O practică greşită este aceea de a scrie cu bold primul paragraf al textului. În acest moment, am făcut o combinaţie dezastruoasă între şapou şi lead. Dacă sărim peste şapou şi începem lectura direct cu leadul, ne blocăm. Ne dăm seama că textul nu are sens dacă nu citim şi şapoul. Or tocmai ce am spus mai sus că şapoul este un text cu înţeles autonom, adică trebuie să putem citi textul şi fără să lecturăm şapoul.


3. Intertitlurile

Ce pot să spun despre ele este că sunt vitale. Observăm acest lucru pe Internet, unde scanăm repede după titluri şi intertitluri atunci când citim ceva. Acest tip de lectură devine din ce în ce mai prezent şi pe hârtie. Paragrafele nu mai sunt de ajuns în lectura noastră grăbită pentru a ne orienta. Avem nevoie de elemente care să spargă textul în blocuri logice pe care să le identificăm rapid. Acestea sunt intertitlurile.

Atunci când apelăm la ele trebuie să avem grijă totuşi să nu exagerăm. Prea multe vor crea haos şi vor intra intr-o competiţie între ele deloc avantajoasă.


4. Explicaţiile foto (legendele)

Da, şi ele fac parte tot din titrare. De multe ori, oamenii îşi aruncă privirea direct pe fotografie, înainte să citească titlul. După ce văd fotografia, ei caută să vadă despre ce e vorba (contextul), iar instinctul este să caute imediat lângă poză. De aceea rolul explicaţiei foto este crucial şi este perceput ca element al titrării.

Totodată, legendele au şi un rol de întărire a ilustraţiei. Unele poze nu pot fi înţelese fără să fie explicate sau explicaţia le adaugă valoare. În orice caz, trebuie să ţinem cont că legenda are un rol important în lectură.


5. Titlurile de rubrică

Ele ne ajută să identificăm uşor categoriile de conţinut. Unii autori bagă aici şi titlurile de pagini (Actualitate, Financiar, Politic…). Un titlu de rubrică generic este cel al editorialului. La fel, în cadrul unei emisiuni TV, un titlu de rubrică ne ajută să separăm conţinutul (de exemplu: Ştiri Sportive, Vremea…). Nu voi insista pe această temă, deoarece nu este o problemă de care ne lovim curent (titlurile de rubrică se schimbă rar).

În esenţă, le putem privi ca pe nişte “intertitluri” ale produsului (ziar, revistă, site, post de radio, post TV), având ca “titlu” numele produsului .


Titrarea depinde foarte mult de inspiraţie, însă depinde şi de tipul şi de stilul publicaţiei. Un tabloid are regulile sale de titrare, bazate pe senzaţional, pe incitare. Un cotidian serios pune accent pe titluri invormativ-incitative.

Totodată şi formula privind numărul elementelor de titrare depinde tot de stilul publicaţiei. Unele aleg să folosească combinaţii de tip supratitlu – titlu – subtitlu – şapou – intertitluri – explicaţii foto, altele merg pe o schemă redusă. Eu cred că sunt de evitat din combinaţie: supratitlul şi combinaţia subtitlu – şapou (cred că este de ajuns să folosim doar unul dintre ele).

Prea multe elemente de titrare distrag totuşi atenţia. Aşa că depinde de noi cât de aerisit va fi textul şi cât de mult îl vor ajuta elementele de titrare.

Data articol: mai 18, 2009
8 comentarii
  1. calin spune:

    Poate n-am fost atent sau poate m-am uitat aici numai la titluri :), dar ar fi interesant si cum schimba obiceiurile online-ul. aici, pe net, sunt tot mai multe titluri lungi, tot mai multe cu predicat, in timp ce printul „inghitea” mai putin titlurile kilometrice si ele de multe ori erau statice. mai e si SEO care influenteaza titlul. oricum, titlurile din web media de la noi mi se par de cele mai multe ori plictisitoare. daca faci un exercitiu o sa vezi de multe ori aceeasi stire pe 10 site-uri avand nu numai acelasi lead, dar si acelasi titlu. care e cel de pe newsin :). revenind la online/print, trebuie sa iei in calcul si ca la print ai mai mult timp pentru a alege titlul, in timp ce pt site trebuie sa te misti repede. oricum, e si asta o stiinta, a titlului si stiu cativa oameni f. buni la asta in presa romaneasca.

  2. Bogdan Gheorghe spune:

    @calin
    Sunt de acord, in mare masura, cu tot ce ai spus:
    – legat de seo, am scris un post pe blog ce-i cu el. in principiu, pentru seo sunt ok titlurile informative :) aici ai dreptate, multi sunt obsedati de seo, iar asta s-ar putea sa-i coste, pe termen lung. in plus, pentru baietii destepti care „se pricep” la seo: nu trebuie multe cuvinte, ci doar alea pe care utilizatorul le-ar folosi in cautare;

    – nu doar titlurile de pe newsin sunt problema (desi tre’ sa fii nitel redus sa fii un site producator de continut, deci sa ai voie sa modifici titlul, si sa n-o faci), problema o reprezinta agregatoarele…

    – online vs. print: timpul scurt nu mi se pare o scuza buna. as prefera sa vad stirea cu 30 de secunde mai tarziu, cu un titlu bun, decat rapid, cu un titlu cretin. si aici nu-i nicio filozofie. e simplu. dai un titlu informativ, de genul X a facut cutare lucru. nu stai sa cauti un titlu genial. online=info, print=analiza

  3. calin spune:

    OK, hai sa merg mai departe :) nu stiu cat de mult se aplica in online principiul existentei, binecuvantatei existente a unui editor, care sa arunce un ochi pe stire/articol si sa dea si un titlu abil. am exemple din online unde se lucreaza fara editor. si asta se vede mai ales pe site-urile „de sufragerie”, cu doi baieti care arunca stiri copy-paste. nu stiu cat se lucreaza cu editor in site-urile de stiri din top 10. avantajul la online e totusi ca se poate schimba titlul chiar si dupa ce e pe site-nu sunt 100 la suta de acord cu asta, dar se intampla. nu c-as fi descoperit apa calda cu asta, dar treburile astea de bucatarie interna pot fi interesante pentru cei din domeniu.

  4. gigel crocodil spune:

    „Nu alegem niciodată titlul înainte să redactăm textul. Motivul este logic: titlul trebuie să promoveze textul. Or, dacă nu avem textul, ce să promovăm? Apoi există riscul să supralicităm textul, să-l forţăm să susţină titlul.”

    Nu stiu, totusi, daca e asa de logic ce ai scris aici.
    Cand te asezi la tastatura sa scrii materialul, il ai deja in cap, stii ce vrei sa faci cu el, cum sa-l scrii etc (ca doar te-ai documentat, ai reactii, poze si asa mai departe).
    Prin urmare, ii stii esenta, titlul.
    Ai scris „dacă nu avem textul, ce să promovăm?”. Tocmai, textul exista, doar ca nu e transcris jurnalistic.

    Cat despre „supralicitarea” amintita a textului, ea nu face decat sa sustina unghiul ales de a privi lucrurile.
    Dupa parearea mea, este cel mai important sa ai deja titlul conturat in momentul cand te apuci de scris. Asta insemnand ca stii clar ce si cum scrii.

  5. Bogdan Gheorghe spune:

    @gigel crocodil
    Ceea ce ai tu in minte este „unghi de abordare”. Abia dupa ce scrii textul ai titlul. Eu cel putin cred ca asa-i corect. Evident, daca tu consideri ca poti scrie un text dupa titlu, nimeni nu are nimic cu tine, nu te contrazic :) Si stiu la ce te referi. Nu neg ca exista situatii cand ai totul clar in minte, inclusiv text, explicatii foto… Doar ca nu prea e firesc sa alegi intai titlul.

  6. gigel crocodil spune:

    Vizavi de problema asta – ce a fost mai intai: titlul sau textul? – am senzatia unei maniere cam „dogmatice”, sa zic asa, prin care privesti jurnalismul.

    Daca adaug si ce scrii despre acest ghid (printre altele, destinat si „celor care lucrează în presă, dar nu au studii de specialitate (ghidul e un punct de pornire)”) as veni cu propunerea sa aplici si un alt „unghi de abordare” – ca tot vorbeam de asta – asupra blogului. Adica, a unui jurnalism in care iti trebuie stofa, talent, multa logica, intuitie si multe altele capatate doar prin experienta.

    Altfel, presa ramane un retetar construit cu multa abnegatie de facultatile de jurnalism.

    In final, apropo de „titlu sau text, first”, fa urmatorul experiment: intreaba un gazetar cu macar 10 ani de presa de prin redactie cum e mai bine de procedat. S-ar putea sa constati surprize.

  7. Bogdan Gheorghe spune:

    @gigel crocodil
    O sa trec peste tonul ironic si superior. Nu imi place sa raspund provocarilor. Apreciez insa faptul ca ai comentat aici, faptul ca ai pierdut ceva timp sa citesti si sa iti exprimi parerea. Asa ca iti voi oferi un raspuns detasat si neprovocator :) (sper)

    1) Fiecare dintre noi e liber sa aiba propria opinie. Eu mi-am exprimat-o si am argumentat-o. Deci nu o voi schimba;

    2) Privesc jurnalismul prin prisma a ceea ce am invatat despre el si prin prisma a ceea ce practic. Nu e dogmatic. E doar viziunea mea, proasta sau buna, deschisa dezbaterii;

    3) Aplic unghiul de abordare pe care-l consider de cuviinta. Daca tu consideri ca e prost, ai doua optiuni: a) nu-l mai citesti; b) incerci sa faci ceva mai bun decat fac eu;

    4) „stofa, talent, multa logica, intuitie” – cred ca le poti capata mai usor invatand din greselile altora (cu alte cuvinte, citind) decat din propriile greseli. Nu mai tin minte exact, dar cineva zicea ca viata e prea scurta sa ai timp sa gresesti atat de mult incat sa inveti din propriile greseli. Iar cand vei reusi sa inveti totusi ceva va fi prea tarziu :) Pe de alta parte, sunt de acord cu tine ca experienta e foarte importanta. Dar, singura, nu poate face nimic;

    5) Nu voi face acel experiment. Stiu raspunsul deja. E cel pe care l-ai dat si tu. Insa am argumentat de ce „cred” ca e o miza gresita.

    Multumesc pentru parerile tale! Sincer. Apreciez asta si cred ca e bine ca, din opiniile contrare, am generat o mica dezbatere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *