Când intri într-o redacţie, ca jurnalist la început de carieră, simţi imediat ce înseamnă să nu ai surse. Şeful îţi cere să afli o informaţie. Cauţi toată ziua, dai telefoane, trimiţi emailuri şi nimic. Cu cinci minute înainte de închiderea ediţiei, un coleg se amuză pe seama ta. Dă un telefon şi află tot ce n-ai reuşit să afli tu toată ziua. Apoi îţi şopteşte la ureche un sfat care pare incontestabil: “încearcă să câştigi prietenia surselor, dacă vrei să te descurci!”.

Cât de prieten poţi fi cu sursele tale?

Mersul pe sârmă cred că este o comparaţie prea blândă pentru a ilustra relaţia corectă pe care ar trebui să o aibă jurnaliştii cu sursele lor. Aş spune mai degrabă că seamănă cu un dans pe sârmă. Prietenia cu sursele, care pare a fi ajutorul carierei tale, s-ar putea să se transforme într-o povară. Să fii prieten cu cineva presupune să fii dispus oricând să-i faci un favor. Dar cât de normal este ca tu, jurnalistul, să fii dispus să-i faci favoruri sursei tale în schimbul informaţiilor? Depinde ce fel de favoruri. Dacă te roagă să-i împrumuţi maşina, s-o ajuţi să-şi mute mobila, nu-i nimic compromiţător. Citeste continuarea

Bătălia pentru “bă, să fim noi primii care dau ştirea” îi face pe mulţi să uite cât de important e să verifice informaţia. Sunt unele ştiri (atât de) senzaţionale încât îţi iau minţile şi nu mai pui la îndoială veridicitatea lor.

Am văzut, la un moment dat, o televiziune (nu-i dau numele, nu vreau polemici + că nu mai ţin minte detaliile) care dădea o ştire drept breaking news şi anunţa o tragedie. Prezentatoarea se zbătea să explice ce nasol e. Apoi intră un nene prin telefon şi zice că nu-i chiar aşa nasol şi că incidentul e minor. Hopa, nu mai e breaking news? Păi nu mai e:)

Ce învăţăm de aici e că dacă nu suntem siguri pe informaţie mai bine aşteptăm până avem o confirmare, până aflăm şi din altă sursă. Altfel, credibilitatea noastră în ochii publicului nu va mai însemna nimic. Citeste continuarea

Nu întotdeauna este nevoie să mergem pe teren pentru documentare. Ştiu, probabil că mulţi îmi vor sări în cap pentru afirmaţia asta. Însă sunt destule cazuri în care poţi obţine aceleaşi informaţii  într-un timp mult mai scurt, cu costuri mult mai mici, chiar prin telefon.

Sunt anumite tipuri de informaţii pe care le putem afla fără să mergem pe teren. Aici intră:

– declaraţii ale politicienilor;

– declaraţii ale oficialităţilor;

– puncte de vedere ale anumitor instituţii (Poliţie, Parchet, Pompieri, Jandarmeria etc.);

– confirmarea unor date (cifre – statistici, nume, numere de telefon etc.); Citeste continuarea

Răspunsul este simplu: nu există limite pentru a colecta informaţii. De la femeia de serviciu până la preşedintele statului, oricine poate să fie o sursă bună pentru un articol de succes. În multe cazuri, informaţiile primite de la femeia de serviciu pot fi mult mai valoroase decât cele primite de la directorul instituţiei.

Este important ca informaţiile să fie adevărate. Regula supremă pe care trebuie să o respectăm este aceea a încrucişării surselor. Asta înseamnă că o informaţie trebuie verificată din mai multe surse, de preferat cel puţin trei.

O atenţie sporită trebuie să avem în cazurile în care cineva lansează acuzaţii la adresa altcuiva. Obligaţia jurnalistului este să solicite un punct de vedere şi părţii acuzate. Dacă partea acuzată refuză să comenteze acuzaţiile, asta nu înseamnă că nu putem scrie articolul. Trebuie să specificăm în textul nostru că am încercat să contactăm partea acuzată şi motivele pentru care nu există şi punctul său de vedere.

Citeste continuarea