Reporterul, între calităţi şi defecte
Unii spun că principala sarcină a unui reporter este să adune informaţii. Şi nu greşesc când afirmă asta. Reporterul este cel care, în majoritatea timpului său de lucru, merge pe teren, vorbeşte cu sursele, colectează informaţii. Cel puţin aşa spune teoria.
În practică, reporterii merg din ce în ce mai puţin pe teren, devin redactori. Internetul şi telefonul sunt mai comode. Ştirile sosesc acum în redacţie dintr-o grămadă de direcţii: fluxurile agenţiilor de ştiri, site-urile de ştiri, bloguri, tv, radio… În principiu, totul se petrece online. Ştiu, societatea în ansamblu începe să trăiască mai mult online :), dar hai să ne imaginăm următorul scenariu: Cum am reuşi să scoatem ziarul de a doua zi sau să producem jurnalul de ştiri fără Internet şi fără telefon?
Pare de neconceput. Însă aşa ne putem da seama cât de mare nevoie ar fi într-o asemenea situaţie de oameni care să iasă din redacţie şi să fugă după informaţie. Dacă n-ar fi ei, am risca să cumpărăm ziarele şi să găsim acelaşi lucru în toate. Ar dispărea exclusivităţile, ar dispărea acea distincţie editorială.
Am vorbit destul despre principala sarcină a reporterului (de a colecta informaţii), încât unii m-ar putea acuza că vreau să spun că doar asta trebuie să facă. Nu asta am vrut să evidenţiez. Un reporter bun este şi un bun redactor, fără îndoială. Degeaba are informaţii care valorează o avere, dacă nu ştie să le pună într-un gen jurnalistic, să le redacteze. Mulţi lasă greul redactării în seama editorului. Însă e destul de riscant, fiindcă editorul nu a fost la faţa locului, nu ştie cum s-au petrecut exact lucrurile.
Reporterul şi marea provocare: online-ul
Sunt unii care clasifică reporterii după tipul de canal. Eu cred că nu există reporter de online, de print, de Tv, de radio. Există doar reporter. Şi ştiu, mulţi îmi veţi spune: păi reporterul de print trebuie să fie atent la text şi imagine statică, cel de radio la voci, cel de tv la imagine, deci sunt diferiti. Probabil că era valabil acum câţiva ani. Dar astăzi toate instituţiile media care se respectă au şi ediţii online. Deci jurnalistul va trebui să-şi facă documentarea şi să redacteze textul ţinând cont şi de site-ul publicaţiei, televiziunii sau radioului. Cum web-ul îmbină textul cu imaginea (statică sau dinamică) şi cu sunetul, reporterul nostru va avea o muncă mai grea. Este un test de maturitate şi de adaptare la schimbare: acum trebuie să gândească online când merge pe teren, dar să nu neglijeze că emoţia, atmosfera, tracul, nervii, nu le poţi simţi decât în viaţa reală (offline).
Ce i-ar trebui unui bun reporter
Bun-simţ
Circula şi în presă, ca peste tot, celebra frază „În meseria asta îţi trebuie tupeu”. Şi mulţi înţeleg prin asta „Deci trebuie să fiu nesimţit”. Nimic mai fals.
Să evalueze corect informaţiile
Adică să ştie care sunt ştirile pe care n-are voie să le rateze. Citeşte mai pe larg despre evaluarea ştirilor aici.
Să ştie cum să adune informaţia
Găseşti aici câteva resurse despre cum ai putea face asta mai bine.
Background în domeniile pe care scrie
Eşti în stradă, la câţiva centrimetri de informaţie. Ea e valoroasă, doar că trebuie să îţi dai seama de asta. Backgroundul nu se construieşte totuşi peste noapte. Trebuie răbdare, multe ore de documentare, multe mustrări şi multe greşeli. Dar după un timp în care te ocupi de un domeniu începi să îl înţelegi, să ştii ce s-a întâmplat în trecut, să faci conexiuni.
E capabil să respecte termenele de predare
Dacă există un reporter mai prost decât cel care nu ştie să scrie, e reporterul care nu-şi predă articolul la timp. Cine nu înţelege chestia asta o va simţi pe pielea sa.
Reuşeşte să se încadreze în spaţiul tipografic sau în limitele temporale ale jurnalului de ştiri
Mulţi se ataşează de textele pe care le scriu şi cred că dacă nu au două pagini la dispoziţie nu au cum să scrie articolul lor, că nu au spaţiu să spună totul. Greşit! Orice poate fi tăiat dintr-un articol până la titlu şi lead. Dacă ţi se spune să scrii 1000 de caractere, respectă chestia asta. Pe lângă minunatul tău articol mai sunt câteva sute care ar putea intra. În plus, nu te opreşte nimeni, ba chiar e foarte profesionist, să redactezi o variantă mai lungă pentru ediţia online.
Cred că tot ce am enumerat mai sus e destul. Dacă nu vi se pare de ajuns, citiţi-l pe Randall sau manualul de jurnalism vol I de la Polirom. Acolo veţi găsi şi o enumerare a obiectelor pe care să le care după el un bun reporter (pix, agendă, aparat foto, reportofon…). Dacă e să ne destindem un pic, un smartphone le poate înlocui pe toate cu succes :).
