Conduce zilnic o echipă de reporteri, gândeşte strategia, îi trimite pe teren şi scriu împreună istoria (clipei). El este editorul, omul din spatele prompterului, din spatele ziarului, din spatele informaţiilor bine filtrate şi bine ierarhizate. Meciul său se joacă în fiecare zi şi niciodată nu intră în prelungiri. Ora de predare e sfântă. Iar publicul nu iartă. Nu poţi să-l aduci la meci decât dacă faci partide bune.

Editorul poate să fie un şef de departament (sport, social, investigaţii…) sau un om din conducerea ziarului (redactor-şef, redactor-şef adjunct, director editorial…). Dacă despre reporter spuneam că este cel care aleargă pe teren pentru a strânge informaţii, editorul este cel care le procesează. Deci jobul său este mai mult unul de birou. Prin natura muncii sale, el este un evaluator şi un negociator permanent.

Dar cea mai importantă funcţie a unui editor este aceea de strateg. Când spui editor, ai avea tendinţa să asociezi rolul său cu al unui corector de texte. Unii cad în capcana de a spune că el doar editează textele redactorilor. În realitate, munca sa este mult mai complexă.

Ce face un editor?

Vine cu idei de subiecte. Se asigură că are întotdeauna răspuns pentru întrebarea pe care o va primi în fiecare zi în şedinţa de sumar: “despre ce scrieţi azi?”. Scuze de genul “nu s-a întâmplat nimic notabil pe domeniul meu azi” sunt penibile. Nu trebuie să aştepţi să se întâmple ceva. Întotdeauna trebuie să ai ceva pregătit. Citeste continuarea

Unii spun că principala sarcină a unui reporter este să adune informaţii. Şi nu greşesc când afirmă asta. Reporterul este cel care, în majoritatea timpului său de lucru, merge pe teren, vorbeşte cu sursele, colectează informaţii. Cel puţin aşa spune teoria.

În practică, reporterii merg din ce în ce mai puţin pe teren, devin redactori. Internetul şi telefonul sunt mai comode. Ştirile sosesc acum în redacţie dintr-o grămadă de direcţii: fluxurile agenţiilor de ştiri, site-urile de ştiri, bloguri, tv, radio… În principiu, totul se petrece online. Ştiu, societatea în ansamblu începe să trăiască mai mult online , dar hai să ne imaginăm următorul scenariu: Cum am reuşi să scoatem ziarul de a doua zi sau să producem jurnalul de ştiri fără Internet şi fără telefon?

Pare de neconceput. Însă aşa ne putem da seama cât de mare nevoie ar fi într-o asemenea situaţie de oameni care să iasă din redacţie şi să fugă după informaţie. Dacă n-ar fi ei, am risca să cumpărăm ziarele şi să găsim acelaşi lucru în toate. Ar dispărea exclusivităţile, ar dispărea acea distincţie editorială.

Am vorbit destul despre principala sarcină a reporterului (de a colecta informaţii), încât unii m-ar putea acuza că vreau să spun că doar asta trebuie să facă. Nu asta am vrut să evidenţiez. Un reporter bun este şi un bun redactor, fără îndoială. Degeaba are informaţii care valorează o avere, dacă nu ştie să le pună într-un gen jurnalistic, să le redacteze. Mulţi lasă greul redactării în seama editorului. Însă e destul de riscant, fiindcă editorul nu a fost la faţa locului, nu ştie cum s-au petrecut exact lucrurile.

Reporterul şi marea provocare: online-ul

Sunt unii care clasifică reporterii după tipul de canal. Eu cred că nu există reporter de online, de print, de Tv, de radio. Există doar reporter. Şi ştiu, mulţi îmi veţi spune: păi reporterul de print trebuie să fie atent la text şi imagine statică, cel de radio la voci, cel de tv la imagine, deci sunt diferiti. Probabil că era valabil acum câţiva ani. Dar astăzi toate instituţiile media care se respectă au şi ediţii online. Deci jurnalistul va trebui să-şi facă documentarea şi să redacteze textul ţinând cont şi de site-ul publicaţiei, televiziunii sau radioului. Cum web-ul îmbină textul cu imaginea (statică sau dinamică) şi cu sunetul, reporterul nostru va avea o muncă mai grea. Este un test de maturitate şi de adaptare la schimbare: acum trebuie să gândească online când merge pe teren, dar să nu neglijeze că emoţia, atmosfera, tracul, nervii, nu le poţi simţi decât în viaţa reală (offline). Citeste continuarea

Ca să putem să vorbim despre un sistem de gatekeeping, trebuie să-i identificăm mai întâi pe cei care fac parte din el. Cine sunt, deci, gatekeeper-ii? Corect ar fi să răspundem că sunt toţi cei care intră în contact cu informaţia, o evaluează şi decid în privinţa ei. Privind lucrurile astfel, constatăm că nu doar jurnaliştii evaluează informaţiile.

Procesul de gatekeeping depăşeşte graniţele redacţionale. De aceea putem vorbi despre gatekeeping intern şi extern. Citeste continuarea