Cât de des se întorc în timp jurnaliştii?

Sunt o grămadă de promisiuni/angajamente… pe care le fac actorii ştirilor noastre. Pe câte dintre ele le urmărim în timp? Câte dintre subiectele scrise de noi ar putea fi uşor reactivate dacă am face, din când în când, efortul să ne întoarcem în timp pentru a verifica în ce ape se mai scaldă lucrurile?

Să ne gândim, de exemplu, că facem o anchetă în care arătăm cum funcţionează mecanismul şpăgii într-un spital şi cum îşi bat joc medicii de pacienţii care nu dau bani. După ce publicăm ancheta, pe valul de nemulţumire, ministrul Sănătăţii anunţă public sancţiuni şi spune care sunt măsurile pe care le ia pentru ca situaţia să se rezolve. În următoarea lună e linişte, lucrurile se rezolvă. Aici subiectul nostru s-ar pierde… Dar ce-ar fi să ne întoarcem peste alte câteva luni şi să verificăm cum mai stau lucrurile? Am putea găsi din nou acelaşi peisaj în care doctorii îşi văd liniştiţi în continuare de „afacerile” lor. Am putea arăta că pe ministru l-a durut în cot să mai verifice dacă totul e în regulă, iar subiectul nostru ar fi reactivat, având acum un plus de forţă.

Nu am văzut de multe ori, în situaţii de genul celei de mai sus, ca jurnaliştii să revină pe subiecte. Uneori, reacţiile sunt de genul „gata, frate, am scris despre asta, am arătat neregulile, hai să căutăm şi alte subiecte”. Şi gata, publicăm o anchetă, noi ne vedem liniştiţi de meseria de jurnalişti, iar şmecherii din investigaţia noastră îşi iau un concediu scurt, cât să uităm de ei, apoi se întorc la treabă.

De ce nu-şi urmăresc jurnaliştii subiectele? Din lene, din prostie sau din cauza faptului că nu fac diferenţa între „viaţa unei ştiri” şi „viaţa unui subiect”, crezând despre ambele că sunt scurte. Am învăţat la facultăţile de jurnalism sau prin redacţii că „viaţa unei ştiri” e scurtă: o aflăm (de pe un site, de la tv, dintr-un ziar…), o consumăm (ne amuzăm, ne speriem, ne enervăm…) şi o dăm mai departe (îi spunem şi unui prieten, mamei, tatălui, fratelui, soţiei…). Durează câteva minute, ore sau zile. Nu mai mult. Dar nu prea am văzut să se insiste în a explica şi cât de important este, de fapt, să conştientizăm care este „viaţa unui subiect”. Da, adevărul e că un subiect trăieşte pentru tine, ca jurnalist, cam tot atât de mult cât încă eşti jurnalist.

Vă propun un exerciţiu simplu: ori de câte ori apar ştiri cu promisiuni/angajamente, proiecte, planuri… hai să ne notăm undeva şi să îi taxăm pe cei care ne fac să visăm degeaba! Am putea face asta cu ajutorul unui soft de organizare de evenimente, prin care să setăm nişte alerte de genul „verifică dacă” (eu folosesc Google Calendar).

Garantez pentru succesul acestui tip de subiecte (reactivate). Şi asta pentru că ele sunt capabile să genereze reacţii puternice (de dezamăgire şi de dezaprobare în majoritatea cazurilor).