Frica este unul dintre sentimentele care ne fac să reacţionăm imediat. Tocmai de aceea, ştirile despre ceva care atentează la siguranţa noastră au un impact garantat. Ştirile care anunţă catastrofe, cele care transmit ameninţări teroriste, ştirile care anunţă epidemii, ele sunt doar câteva dintre cele care stârnesc instantaneu interesul. Vrem să le citim, sunt importante. Dar mai au un efect: produc panică.

În special, tabloidele au o “simpatie” pentru acest gen de subiecte. În goana după vânzări/audienţe, accentuează (sau chiar provoacă) panica. Alarmismul e un risc pe care şi-l asumă, fiindcă, pe termen lung, nu cred că e un pariu câştigător. Oamenii se vor sătura să le spui mereu că vor muri sau că vor suferi nu ştiu ce nenorociri. La un moment dat, vor deveni imuni, nici măcar nu vor mai reacţiona, nefiind excluse reacţii de genul “a, şi azi murim?”. Ce te faci atunci când chiar există un risc real? O să pui în titlu “de data asta, e pe bune!!!”?

Dar să presupunem că avem cele mai bune intenţii, că vrem să fim responsabili cu aceste ştiri. Avem de trecut două provocări: 1) în primul rând, să decidem ce facem cu ele (le publicăm sau nu?); 2) să decidem cum le abordăm.

1) Publicăm sau nu o ştire care creează panică?

Faptul că o ştire produce panică nu înseamnă, din start, că nu trebuie s-o publicăm. De exemplu ştirile care anunţă epidemii. Nu le putem neglija, mai ales că, pe lângă panica pe care ar produce-o, au şi un rol de prevenţie. Putem să le spunem oamenilor, prin vocea doctorilor, ce pot face pentru a se feri de riscuri. La fel, prognozele meteo (cele care anunţă înrăutăţirea vremii). Publicarea acestor ştiri ar avea, de asemenea, un rol preventiv. Îi anunţăm pe oameni că va ninge puternic (unii şi-ar putea anula drumurile şi ar evita să rămână blocaţi în zăpadă), îi anunţăm că vor fi inundaţii, caniculă, vijelii…

Sunt totuşi unele ştiri pe care ar fi bine să evităm să le publicăm. În categoria asta aş include, în primul rând, mesajele de ameninţare ale grupărilor terorise. Chiar şi marile agenţii de ştiri pică în capcana acestor informaţii. Oare, publicând o astfel de ştire, nu devenim un fel de purtători de cuvânt ai acestor organizaţii? Oare nu ne transformăm într-un instrument prin care teroriştii îşi ating scopul (să semene teamă) în războiul lor psihologic? Citeste continuarea

Tabloidele sunt privite de mulţi ca fiind ceva ce n-are legătură cu jurnalismul, ceva josnic, lipsit de calitate, nedemn să capete respectul lor. Din păcate văd această atitudine la jurnalişti, profesori de jurnalism sau studenţi la jurnalism. Asta deşi ei ar trebui să fie primii care înţeleg că un tabloid este un produs jurnalistic serios (da, ai citit bine, scrie serios) şi nu este cu nimic mai prejos decât un quality. Scriu acest articol pentru că nu vreau să cădeţi în capcana unei etichetări facile.

Ştiu oameni care au lucrat sau lucrează pentru produse quality şi care se simt superiori colegilor care lucrează la tabloide. Primii cred că sunt mai deştepţi decât cei din urmă şi că munca lor e infinit mai complicată decât a celorlalţi. Oameni buni, cine crede că un tabloid se face uşor e naiv.

Procedurile din spatele realizării unui tabloid nu sunt diferite faţă de cele pentru realizarea unui quality (sau cel puţin nu ar trebui să fie). Ceea ce diferă este prezentarea, incluzând aici abordarea şi designul. Procedurile de colectare a informaţiilor,  de evaluare, de redactare trebuie respectate cu aceeaşi stricteţe. La fel ca un produs jurnalistic quality, tabloidul funcţionează după nişte standarde. Iar a pune conţinut quality într-un tabloid este la fel de neinspirat ca a pune conţinut tabloid într-un quality (nu pentru că acel conţinut este mai prost “calitativ”, ci pentru lipsa de coerenţă a acestui gest, care indică o politică editorială şubredă). Citeste continuarea