Ele pot face diferenţa între redacţiile online bune şi cele slabe. Asta pentru că prin ele poţi vedea: puterea de concentrare, viteza de reacţie, organizarea, viziunea şi capacitatea de a evalua rapid informaţii relevante.

Voi porni discuţia cu nişte exemple de evenimente în desfăşurare: alegerile politice (parlamentare, prezidenţiale, locale…), meciurile de fotbal (cu deja clasicele livetext-uri), accidentele (prăbuşirea unui avion, un accident feroviar, un accident auto cu multe victime…), conferinţele/târgurile (de ex. cele pe teme financiare, IT, media, auto…) etc. De ce sunt ele un caz special? Pentru că putem relata despre aceste evenimente chiar pe parcursul desfăşurării lor.

Iată şi punctul sensibil: Câte dintre redacţiile online au definit reguli/standarde pentru abordarea evenimentelor în derulare şi câte fac lucrul ăsta la întâmplare?

Standardele pe care ni le impunem ne-ar ajuta să fim rapizi şi consecvenţi. Nu suntem în fiecare zi geniali, nu găsim abordări spectaculoase mereu, dar dacă suntem un pic organizaţi putem face treabă bună. Iar regulile nu trebuie să fie nişte reţete standard, ele trebuie adaptate, testate, schimbate.

Mai jos, un posibil model de raportare la evenimentele în desfăşurare:

Pasul 1: Ţinem şedinţa de sumar. Câte dintre redacţiile web fac aşa ceva? Nu ştiu, însă ştiu că toate ar trebui să o facă. Acesta este momentul în care punem pe “tablă” evenimentele principale ale zilei. Tot aici identificăm o parte din evenimentele în desfăşurare (cele previzibile). În cazul în care apar evenimente imprevizibile, se impune o nouă şedinţă. Probabil că veţi crede că sunt prea multe şedinţe, însă, contrar aparenţelor, vom câştiga timp.

Pasul 2: Împărţim sarcinile. Alegem redactorii (şi editorii multimedia – dacă avem aşa ceva) care se ocupă de fiecare subiect. Sarcinile lor ar trebui să fie:

- găsesc surse de informare (ideal ar fi să poată relata de la faţa locului);

- produc/editează conţinutul multimedia;

- scriu ştirea care anunţă evenimentul;

- urmăresc toate sursele de informaţie credibile, mai ales concurenţa, cel puţin până se încheie evenimentul;

- actualizează permanent ştirea care anunţă evenimentul;

- concep articole care susţin ştirea iniţială.

Pasul 3: Facem un plan editorial pe baza momentelor cheie ale evenimentului şi încercăm să identificăm blocurile de informaţii:

- Vom face asta urmărind programul evenimentului (în cazul în care este un eveniment previzibil) sau încercând să intuim desfăşurarea lui;

- Stabilim tipurile de informaţii prin care prezentăm evenimentul (ştiri, relatări, declaraţii/reacţii/mini-interviuri, opinii…);

- Evaluăm tipurile de media care pot susţine articolul/articolele (video – dacă este posibil, chiar live streaming -, foto, audio, infografice, linkuri);

- Hotărâm dacă punem totul într-un singur articol sau scriem mai multe articole despre eveniment. În funcţie de cât de bine luăm această decizie, publicul va accesa mai uşor sau mai greoi informaţia. Eu aş opta pentru varianta cu mai multe articole, dar aş avea grijă să le link-uiesc între ele, adică să le grupez (fie într-o categorie specială, fie prin tag-uri, fie prin topic-uri…). De ce aş face asta: pentru că informaţia nouă poate fi promovată mult mai uşor; motoarele de căutare vor găsi mai uşor informaţia mea; nu obosesc cititorul aruncându-i în faţă o gramadă de text. Citeste continuarea

Aici este locul şi momentul în care se planifică soarta produsului (ziar, emisiune). În şedinţa de redacţie, ţinută la începutul zilei, se decide (mai corect spus, se schiţează) cum va arăta ziarul de a doua zi sau jurnalul de ştiri. Aici se evaluează, în consens sau nu, majoritatea ştirilor care merită să fie abordate. Mai exact, se hotărăşte selecţia şi ierarhizarea informaţiilor. Tot acest proces este unul de negociere.

Şedinţa este moderată de responsabilul de redacţie (director editorial, redactor-şef) şi îi reuneşte pe şefii de departamente şi de servicii (documentare, secretariat de redacţie). Citeste continuarea