Titlul de presă este poate cel mai consecvent cerşetor de inspiraţie. În fiecare zi, poate de mai multe ori pe zi, trebuie să alegi un titlu. E greu să fii întotdeauna inspirat. Şi mai nasol este că nu există vreo formulă magică pentru a alege un titlu bun, ci doar nişte repere.

Efortul de a pune un titlu ok merită făcut însă. El este cel care face cu ochiul cititorului grăbit de astăzi. Studiile arată că întâi scanăm informaţia: ne uităm după poze, titluri, intertitluri, explicaţii foto şi abia apoi decidem să continuăm lectura. E clar, degeaba avem un articol genial dacă îl omorâm cu un titlu prost.

Experienţa jurnaliştilor a conturat câteva idei, care să-i ajute atunci când au de ales un titlu. Le voi reda mai jos.

Ca să vorbim despre titlu, hai să vedem mai întâi ce înseamnă el.

Elementele titrării:

1. titlu, care poate avea un supratitlu sau/şi un subtitlu;

2. şapou;

3. intertitluri;

4. explicaţiile foto;

5. titlurile de rubrică.

1. Titlul

Cred că una dintre cele mai importante calităţi ale unui titlu este aceea de a informa, de a-ţi spune pe scurt despre ce este vorba. El trebuie să fie clar, să conţină mesajul esenţial şi totodată să fie incitativ, adică să te facă să citeşti textul. Şi, dincolo de toate astea, un titlu trebuie să fie sincer. Am spus pe scurt ce e cu titlul şi voi detalia mai jos.

Câteva lucruri de care ar fi bine să ţinem cont atunci când dăm un titlu:

Nu alegem niciodată titlul înainte să redactăm textul. Motivul este logic: titlul trebuie să promoveze textul. Or, dacă nu avem textul, ce să promovăm? Apoi există riscul să supralicităm textul, să-l forţăm să susţină titlul.

Evităm titlurile prea lungi sau prea scurte. Unii spun că e bine să nu depăşim 7 cuvinte. Ideea e că titlurile lungi sunt prea obositoare, greu de citit, iar cele prea scurte sunt, de cele mai multe ori, prea vagi.

Un titlu bun e un titlu clar. Adică un titlu pe care îl poţi înţelege uşor, pentru care nu trebuie să depui un efort special de decodare. E acel titlu pe care nu ai cum să-l interpretezi greşit. Citeste continuarea

Ar fi o nebunie să pretindem că putem da o definiţie exactă ştirii. Până acum, jurnaliştii au dat multe definiţii, însă niciuna nu a reuşit să se impună. Vom încerca să conturăm totuşi nişte repere.

Ce este ştirea?

1) Ştirea înseamnă informaţie pură. Fără aceasta, niciun ziar nu ar putea avea pretenţia să existe.  Elementul central al unei ştiri îl reprezintă faptele (“ce s-a întâmplat”), nu opiniile.

2) ABC-ul. Ştirea este răspunsul la câteva întrebări: cine? (a făcut), ce? (a făcut), când? (a făcut), unde? (a făcut), de ce? (a făcut) şi cum? (a făcut).  Fără aceste răspunsuri, nu putem vorbi de o ştire completă.

3) Nu orice fel de informaţie poate fi o ştire. Ca să fie considerată ştire, informaţia trebuie să aibă o mulţime de calităţi (news value,  newsorthiness). S-a ajuns, prin consens, la concluzia că noutatea este cea mai importantă calitate a unei ştiri. Tocmai de aceea, cea mai redusă definiţie a ştirii ar putea fi: ceva despre care am aflat abia acum. Ştirea e ca îngheţata: dacă n-o mănânci repede, se topeşte.

O caracterizare concisă a ştirii oferă şi francezul Pierre de Noye, care spune că informaţia de presă trebuie să fie: importantă,  interesantă, nouă şi adevărată. Nu putem să ne mulţumim însă cu această definiţie.

Citeste continuarea