Relatarea este ceva mai mult decât o ştire şi ceva mai puţin decât un reportaj. V-aţi prins, e undeva la graniţă. Spune mai mult decât o ştire, dar mai puţin decât un reportaj.

Dar ce este de fapt o relatare? Este “povestirea” unui eveniment de către un jurnalist, la care acesta a fost martor. Am pus între ghilimele, pentru că nu este vorba despre o povestire întocmai (cronologică, mimetică). Este de fapt un rezumat al detaliilor semnificative ale evenimentului.

Faptul prezentat este actual si de interes pentru public (are valoare de informare), iar relatarea trebuie făcută detaşat, fără consideraţii personale, la fel ca ştirea.

Reporterul poate relata despre: un război, un accident, o competiţie, o întâlnire, un spectacol, o bătaie, un scandal, o grevă, un marş, o paradă…

Acum s-o luăm treptat şi să stabilim limitele.

De ce este mai mult decât o ştire?

Cu toate că respectă rigorile de informare ale unei ştiri, relatarea înseamnă ceva mai mult tocmai pentru că reporterul este neapărat prezent la faţa locului. El prezintă, pe lângă detaliile strict informative, o notă de autenticitate (acel “Am fost acolo”). Jurnalistul poate adăuga detalii de atmosferă, deşi nu trebuie să abuzeze de ele. Citeste continuarea

Există o practică, destul de discutabilă, în redacţii. Şefii îţi spun că trebuie să faci o ştire sau un material (i se mai zice articol) dintr-un subiect. La ce se referă de fapt? Se referă la lungime. Exact, lungimea contează în presă . Dar aici funcţionează principiul invers: cu cât e mai scurtă (ştirea), cu atât e mai bine. Culmea e că dacă ţi se spune asta tu chiar ştii (sau crezi că ştii) ce trebuie să faci. Dacă ţi se spune ştire, scrii un text scurt. Dacă ţi se zice să faci un material, faci un text mai mare.

Obiceiul mi se pare păgubos, deşi poate părea revoluţionar. Mi se pare aiurea pentru că se referă doar la dimensiune, nu şi la tehnică (de redactare / de colectare a informaţiilor, nu vă gândiţi la prostii). Practic, nu se mai ţine cont de graniţele dintre genuri.

În mod corect, o ştire poate avea şi 2000-3000 de semne (ştirile de agenţie ating frecvent această cifră). Dar în viziunea obiceiului pe care-l discutăm, ea ar fi deja un material/articol (pentru că e mare). Mai corect ar fi să ţi se spună: “Fă-mi o ştire de 500 de semne; Fă-mi o relatare de 1500 de semne; Fă-mi un reportaj de 6000 de semne…”. Numărul de semne diferă de la publicaţie la publicaţie, în funcţie de format, layout.

Care sunt, de fapt, genurile jurnalistice care apar frecvent în ziare şi după ce le deosebim:

Citeste continuarea