Conduce zilnic o echipă de reporteri, gândeşte strategia, îi trimite pe teren şi scriu împreună istoria (clipei). El este editorul, omul din spatele prompterului, din spatele ziarului, din spatele informaţiilor bine filtrate şi bine ierarhizate. Meciul său se joacă în fiecare zi şi niciodată nu intră în prelungiri. Ora de predare e sfântă. Iar publicul nu iartă. Nu poţi să-l aduci la meci decât dacă faci partide bune.

Editorul poate să fie un şef de departament (sport, social, investigaţii…) sau un om din conducerea ziarului (redactor-şef, redactor-şef adjunct, director editorial…). Dacă despre reporter spuneam că este cel care aleargă pe teren pentru a strânge informaţii, editorul este cel care le procesează. Deci jobul său este mai mult unul de birou. Prin natura muncii sale, el este un evaluator şi un negociator permanent.

Dar cea mai importantă funcţie a unui editor este aceea de strateg. Când spui editor, ai avea tendinţa să asociezi rolul său cu al unui corector de texte. Unii cad în capcana de a spune că el doar editează textele redactorilor. În realitate, munca sa este mult mai complexă.

Ce face un editor?

Vine cu idei de subiecte. Se asigură că are întotdeauna răspuns pentru întrebarea pe care o va primi în fiecare zi în şedinţa de sumar: “despre ce scrieţi azi?”. Scuze de genul “nu s-a întâmplat nimic notabil pe domeniul meu azi” sunt penibile. Nu trebuie să aştepţi să se întâmple ceva. Întotdeauna trebuie să ai ceva pregătit. Citeste continuarea

Evaluarea informaţiilor de presă este, de cele mai multe ori, un proces subiectiv. Ceea ce unii consideră drept ştire bună poate pentru alţii reprezintă o ştire de mâna a doua. Dar în instituţiile media cu pretenţii de performanţă asemenea discrepanţe nu au voie să apară. Subiectivitatea există, însă ea nu se manifestă grosolan, sau măcar nu ar trebui să se manifeste aşa în media de calitate.

Există un consens în evaluarea informaţiilor. Conştient sau nu, jurnaliştii folosesc anumite criterii de relevanţă (standarde calitative) atunci când iau decizii. Dacă urmărim ziarele dintr-o zi sau jurnalele de ştiri de la radio sau de la televiziune, putem să observăm cu uşurinţă că informaţiile prezentate sunt cam aceleaşi peste tot. De aici putem să tragem concluzia că oamenii din presă utilizează nişte standarde comune.

Teoreticienii şi practicienii media (vezi W.A Agee, Ph.H Ault, E. Emery, 1983; B. Brooks, G. Kennedy, 1988; B.Itule, D. Anderson, 1991; M. Mencher 1987;  K Metzler,1986; C. Rich 1994 etc.) au ajuns la un anume consens în încercarea de stabilire a valorii de ştire a unei informaţii. Ei au identificat o serie de criterii (valori de informare) pe baza cărora jurnaliştii pot decide ce e demn de a fi publicat şi ce nu. Dintre acestea, cele mai importante sunt: Citeste continuarea

Pe lângă criteriile clasice de evaluare a valorii de informare, o serie de factori influenţează tratarea informaţiilor de către media (B.Itule, D. Anderson, 1991, pp. 45-46; J. Charron, J. Limieux, 1991, p. 9). Toţi aceştia funcţionează corelativ, similar criteriilor de evaluare şi în strânsă legătură cu acestea. Dintre factori, îi amintim pe următorii:

1. Politica editorială

Ceea ce este important pentru o publicaţie economică nu este, cu siguranţă, la fel de important şi pentru o publicaţie pentru femei. De exemplu, Wall Street Journal, care este o publicaţie de afaceri, îşi selectează ştirile după alte criterii faţă de alte publicaţii orientate spre divertisment.

Deasupra tuturor criteriilor şi factorilor care influenţează evaluarea informaţiilor este politica editorială. Orientarea publicaţiei este cheia care descuie toate întrebările legate de care ştiri sunt potrivite şi care nu. Criteriile şi ceilalţi factori la care se raportează jurnaliştii atunci când evaluează ştirile sunt cernute prin această sită a politicii editoriale.

Politica editorială este văzută ca o strategie redacţională pe termen lung care dictează o anumită viziune asupra: valorilor profesionale, morale, culturale, politice. Această viziune trebuie respectată şi asumată de întreaga redacţie. Tot politica editorială stă şi la baza distincţilor care se fac între publicaţii: ziar serios – ziar de scandal, cu orientare politică de stânga – de dreapta, publicaţie specializată – publicaţie generalistă etc. Un tabloid şi un cotidian serios sunt ambele generaliste. Fiecare dintre ele are însă o linie editorială proprie, foarte clară. Iar această linie dă şi orientarea în tratarea ştirilor.

Citeste continuarea