Când intri într-o redacţie, ca jurnalist la început de carieră, simţi imediat ce înseamnă să nu ai surse. Şeful îţi cere să afli o informaţie. Cauţi toată ziua, dai telefoane, trimiţi emailuri şi nimic. Cu cinci minute înainte de închiderea ediţiei, un coleg se amuză pe seama ta. Dă un telefon şi află tot ce n-ai reuşit să afli tu toată ziua. Apoi îţi şopteşte la ureche un sfat care pare incontestabil: “încearcă să câştigi prietenia surselor, dacă vrei să te descurci!”.

Cât de prieten poţi fi cu sursele tale?

Mersul pe sârmă cred că este o comparaţie prea blândă pentru a ilustra relaţia corectă pe care ar trebui să o aibă jurnaliştii cu sursele lor. Aş spune mai degrabă că seamănă cu un dans pe sârmă. Prietenia cu sursele, care pare a fi ajutorul carierei tale, s-ar putea să se transforme într-o povară. Să fii prieten cu cineva presupune să fii dispus oricând să-i faci un favor. Dar cât de normal este ca tu, jurnalistul, să fii dispus să-i faci favoruri sursei tale în schimbul informaţiilor? Depinde ce fel de favoruri. Dacă te roagă să-i împrumuţi maşina, s-o ajuţi să-şi mute mobila, nu-i nimic compromiţător.

Dar ce te faci atunci când afli o informaţie pe care dacă ai publica-o sursa ta ar fi pusă într-o postură foarte proastă? Acum eşti între ciocan şi nicovală, între prietenia cu sursa ta şi interesul publicului de a afla adevărul. Oricât de prieten ai fi cu sursa ta, nu ai voie să ascunzi (ignori, cosmetizezi) o astfel de informaţie.  E o decizie pe care trebuie să o iei asumându-ţi riscul ca, dacă publici informaţia negativă, sursa să nu te mai ajute pe viitor, să se simtă trădată, să nu te mai considere prieten.

Tot în numele prieteniei voastre, sursa ar putea să-ţi ceară să publici nişte informaţii care ar avantaja-o. Nu sunt neapărat informaţii false, dar sunt informaţii pe care nu le-ai publica în mod normal fiindcă nu au valoare de informare. Dacă o vei refuza, o să considere că nu vrei s-o ajuţi şi s-ar putea să nu te ajute nici ea când vei avea nevoie de informaţii. Dacă vei publica, cedând insistenţelor sursei, îi vei servi publicului ceva fără valoare şi poţi fi suspectat că faci PR pentru persoana în cauză.

Deci cât de prieten poţi fi cu sursa ta? Asta în măsura în care va trebui să pui mai presus valorile muncii tale decât prietenia.

Citeste continuarea

O campanie de presă înseamnă, pe scurt, lupta pentru o cauză. Poate fi vorba despre promovarea unei legi sau despre bătălia pentru a opri o lege proastă, poate fi vorba despre salvarea unui parc sau orice altă luptă, mai mică sau mai mare (nu banală însă). O campanie seamănă foarte mult cu o declaraţie de război.

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l avem în minte este acela că o campanie îşi propune să schimbe ceva. Observăm de multe ori lucruri care ne afectează/deranjează pe mulţi dintre noi. În general, campaniile de presă au rolul de a corecta aceste nedreptăţi. O campanie poate fi pentru ceva (pentru a legitima şi a impune un lucru bun) sau împotriva a ceva (pentru a corecta lucrurile rele).

Indiferent de mediu (print, tv, online, radio), campania de presă presupune publicarea unei serii materiale de informare şi de opinie care să susţină cauza noastră. Este vorba despre un subiect de mari dimensiuni, pe care îl vom împărţi în mai multe articole, pe care le vom publica timp de mai multe zile/săptămâni/luni/ani.

Într-o campanie pot fi combinate aproape toate genurile jurnalistice: ştiri, anchete, reportaje, interviuri, portrete, editoriale, comentarii, analize etc. Fiind un gest asumat al întregii redacţii, un editorial în momentul lansării şi unul în încheiere ar cântări destul de mult în coerenţa demersului. Nu trebuie să abuzăm însă de materialele de opinie, accentul e normal să fie pus pe cele de informare.

Unde începe o campanie de presă

Ca orice subiect, campania începe cu o idee, iar această idee este de fapt cauza pentru care luptăm. De exemplu, ne enervează foarte mult faptul că unii şoferi parchează maşinile pe trecerile de pietoni, iar poliţiştii şi administraţia nu prea fac nimic să rezolve problema. Atunci vom putea defini uşor cauza pentru care luptăm: „eliberarea trecerilor de pietoni de şoferii nesimţiţi”. Avem ideea, ne fixăm un obiectiv, de aici construim. Citeste continuarea