Scriu acest articol după ce zilele trecute am citit şi am recitit părerile a doi oameni importanţi din peisajul media românesc cu privire la o temă fierbinte: “print versus online”. Două texte care merită văzute:

Dragoş Stanca (Realitatea)

“la 1 iunie 2010 vor mai exista pe piata romaneasca maxim 3 ziare (declarate generaliste, quality), editate de companii media.” (textul complet)

Cătălin Tolontan (GSP)

“totusi (…) cred cu putere in presa tiparita.” (textul complet)

De ce cred eu că mor ziarele

Sunt convins că argumentul “online” nu stă (încă) în picioare atunci când vorbim despre moartea unor ziare tipărite. Piaţa nu validează (încă) această afirmaţie. Ziarele nu mor pentru că au apărut site-urile, ci pentru că nu ştiu să se reinventeze, să îţi genereze o (nouă) nevoie. Dincolo de calitatea conţinutului, cum altfel să generezi această nevoie decât prin marketing? Unele dintre ziarele care probabil vor muri sunt proaste, nu ne pare rău de ele. Dar vor muri şi ziare de calitate. Sunt un susţinător al jurnalismului făcut cum trebuie, însă nu pot să neg că munca noastră nu are niciun efect dacă nu este dublată de un efort coerent de marketing. Citeste continuarea

Jurnalistul freelancer e pe cont propriu, lucrează pentru una sau mai multe redacţii în acelaşi timp, dar nu este angajat şi nu lucrează full-time. Este propriul manager, îşi organizează timpul (aproape) aşa cum crede de cuviinţă, iar banii pe care îi câştigă depind de cât de mult şi cât de bine munceşte.

Corespondent, comentator, critic, analist… În multe cazuri, aceste funcţii sunt ocupate, în redacţii, de către jurnalişti-freelancer. De ce? Pentru că e mai eficient (şi de cele mai multe ori asta înseamnă mai ieftin).

De ce e nevoie de freelanceri:

– nu-ţi permiţi să plăteşti un angajat pentru o treabă care , chiar dacă e importantă, nu trebuie făcută în fiecare zi;

– tipul(a) este atât de bun(ă) încât nu-ţi permiţi să îi plăteşti un salariu lunar (cazul personalităţilor) sau nu are intenţia de a lucra full-time. Cu toate astea, nu vrei să-l(o) pierzi;

– ai nevoie de un om care să facă un lucru pentru o perioadă scurtă de timp;

motivele pot continua… Citeste continuarea

La ora la care scriu acest text, colegii Daniel Nazare (director editorial web) şi Anca Mihai (editor collaborator Roma) au deja peste 10 ore de live text la activ. Puteţi urmări aici textul despre finala Ligii Campionilor dintre Barcelona şi Manchester United. Citeste continuarea

Titlul de presă este poate cel mai consecvent cerşetor de inspiraţie. În fiecare zi, poate de mai multe ori pe zi, trebuie să alegi un titlu. E greu să fii întotdeauna inspirat. Şi mai nasol este că nu există vreo formulă magică pentru a alege un titlu bun, ci doar nişte repere.

Efortul de a pune un titlu ok merită făcut însă. El este cel care face cu ochiul cititorului grăbit de astăzi. Studiile arată că întâi scanăm informaţia: ne uităm după poze, titluri, intertitluri, explicaţii foto şi abia apoi decidem să continuăm lectura. E clar, degeaba avem un articol genial dacă îl omorâm cu un titlu prost.

Experienţa jurnaliştilor a conturat câteva idei, care să-i ajute atunci când au de ales un titlu. Le voi reda mai jos.

Ca să vorbim despre titlu, hai să vedem mai întâi ce înseamnă el.

Elementele titrării:

1. titlu, care poate avea un supratitlu sau/şi un subtitlu;

2. şapou;

3. intertitluri;

4. explicaţiile foto;

5. titlurile de rubrică.

Citeste continuarea

Despre ce înseamnă libertatea de exprimare avem cu toţii o vagă idee. În termenii cei mai simpli, a te exprima liber înseamnă a te exprima “fără cenzură”. Iar prin asta unii jurnalişti înţeleg că pot să scrie sau să spună orice, sub pretextul acestui principiu.

Vă propun să aruncăm o privire mai în profunzime şi cu mai multă sinceritate asupra acestui principiu atunci când îl aplicăm în cazul jurnaliştilor. Ca să simplificăm lucrurile, trebuie să facem de la început distincţia între libertatea de exprimare la cârciumă şi libertatea de exprimare în media (oricare ar fi ea).

Libertatea de exprimare în media contrazice un pic definiţia dată în primul paragraf (când am spus “fără cenzură”). Exprimarea jurnaliştilor trece prin filtrul autocenzurii. Şi nu săriţi să blamaţi. Nu am spus-o în sens negativ. Citeste continuarea

Una dintre regulile de bază în jurnalism este responsabilitatea jurnaliştilor. Eu n-am identificat responsabilitatea la editorii care au avut de-a face cu următoarea ştire:

“Teorie conspiraţionistă: Gripa porcină, provocată de al-Qaida şi lorzii drogurilor din Mexic“, dată de Realitatea.NET, care citează agenţia Newsin (cu atât mai nasol că o agenţie dă aşa ceva).

“Porci morţi în China, ferme periculoase în Mexic şi un complot al-Qaida cu contribuţia cartelurilor drogurilor din Mexic – iată câteva dintre teoriile ce încearcă să găsească o explicaţie pentru izbucnirea epidemiei de gripă porcină, care a provocat deja moartea a până la 176 persoane. Cercetătorii spun însă că originile epidemiei nu sunt nici pe departe atât de sinistre.” (Realitatea.net)

Acesta e lead-ul, care nu precizează sursa informaţiei. Însă “genial” este pasajul următor, din care aflăm care ar fi sursa: Citeste continuarea

Mirajul acestei meserii (de jurnalist) îi face pe unii să se simtă importanţi, să creadă că dacă lucrează în presă sunt foarte influenţi, că toată lumea trebuie să stea preş sub picioarele lor. Şi mulţi cred asta pentru că au auzit ei cândva, pe undeva, că “presa este a patra putere”. Dacă aveţi de-a face cu astfel de indivizi, ignoraţi-i. Îi recunoaşteţi uşor după faptul că spun peste tot (fără să fie întrebaţi) că lucrează în presă, când li se cer actele de către poliţist scot legitimaţia de presă, ameninţă că vor scrie de rău dacă nu faci ce zic ei… Nu, ei nu sunt influenţi, iar puterea presei înseamnă altceva.

Cum traducem conceptul de “presă ca a patra putere”

Ca să spunem că e a patra, hai să stabilim care ar fi primele trei:

– puterea executivă (guvernul);

– puterea judecătorească;

– puterea legislativă. Citeste continuarea

Nu ştiu cât de mulţi citesc în momentul de faţă ştirile prin RSS. Cu siguranţă, vor fi foarte mulţi, pe măsură ce vor descoperi că pot scana site-urile mai uşor aşa.

Problema ridicată de utilizatori: site-urile de ştiri oferă prea multe ştiri prin RSS şi nu avem timp să le citim pe toate

Cred că am scris de aproape obsesiv de multe ori pe acest blog despre gatekeeping şi despre faptul că este argumentul nostru suprem că încă mai existăm ca jurnalişti, în orice formă s-ar întâmpla asta (online, tv, radio, print). Reiau, pe scurt, ce înseamnă asta: oamenilor le e lene, n-au timp, nu se pricep, nu vor… să caute în avalanşa de informaţii. De-asta dau banii pe ziar, pierd timpul la tv, ascultă radio, fac accesări site-urilor de ştiri, intră pe bloguri. Pentru că există alţii care sunt plătiţi să facă treaba asta pentru ei. Citeste continuarea

O să răspund simplu, de la început: da, dar nu toţi şi nu mereu. Nu toţi bloggerii fac jurnalism şi nici cei care o fac nu o fac întotdeauna. Dar de ce?

Ca să afirmăm asta, trebuie să stabilim foarte clar câteva chestii pe care dacă le îndeplineşti munca ta se numeşte jurnalism. Ni s-a spus pe la facultate că jurnalismul e o treabă organizată (activezi într-o redacţie), eşti plătit pentru ce faci… Dar oare asta este esenţial în jobul ăsta (că nu-i foarte clar dacă îi putem zice profesie)? Citeste continuarea

Poate titlul pare stupid, dar o să înţelegeţi imediat ce vreau să spun. Scriu articolul acesta pentru că mulţi, chiar dacă folosesc piramida inversată, nu ştiu care este adevăratul său potenţial, sau o folosesc greşit.

Ce este piramida inversată?

În teoria şi practica jurnalistică, “piramida inversată” este o tehnică de redactare, aplicată în special ştirilor, prin care informaţiile esenţiale sunt prezentate la începutul articolului. Celelalte detalii sunt redate descrescător, în ordinea importanţei. Citeste continuarea