Jurnaliştii nu pot fi prezenţi întotdeauna în locul în care se întâmplă un eveniment. De exemplu, undeva în creştetul munţilor are loc un accident aviatic în care mor zeci de oameni. Ca să ajungă acolo, jurnaliştilor le-ar lua probabil câteva ore. Dar să presupunem că exact în momentul accidentului un turist era în apropiere, avea o cameră video la îndemână şi a filmat întreaga scenă. El este singurul care are imaginile din momentul accidentului. Totodată, el este şi o sursă cheie pentru jurnalişti. A fost la faţa locului şi a văzut ce s-a întâmplat. În momentul de faţă, turistul are mai multe opţiuni: poate da înregistrarea televiziunilor, site-urilor specializate, ziarelor pentru ediţiile online, poate intra în direct prin telefon într-un jurnal de ştiri sau poate să posteze pe blogul personal înregistrarea şi întreaga poveste. Mai poate da un mesaj pe Twitter, mai poate uploada filmul pe YouTube şi lista poate continua. Orice ar face din ce am enumerat aici s-ar numi jurnalism cetăţenesc (citizen journalism).

Fără să ironizăm pe nimeni, putem să rezumăm foarte simplu conceptul de jurnalism cetăţenesc spunând că este un jurnalism făcut de amatori. Sunt oameni obişnuiţi, care nu au neapărat o pregătire jurnalistică, dar care vor să le spună sau să le arate şi altora ce au văzut sau ce au trăit ei. Fac exact ceea ce fac jurnaliştii profesionişti: adună informaţii, decid dacă sunt relevante pentru public, le pun într-o formă jurnalistică (le atribuie semnificaţii) şi le distribuie publicului. Nu de puţine ori, munca lor este la fel sau chiar mai valoroasă decât a jurnaliştilor profesionişti. Am putea să le spunem jurnalişti  de ocazie, pentru că au avut ocazia să fie martorii unor întâmplări ieşite din comun.

Putem privi dezvoltarea jurnalismului cetăţenesc din perspectiva a două procese importante în industria media: producţia de conţinut şi distribuţia de conţinut. Până nu demult, era destul de complicat să faci o fotografie sau un filmuleţ. Acum, cu un simplu telefon mobil le poţi face pe amândouă fără mare efort. Deci e mult mai simplu să creezi conţinut jurnalistic. Tot nu cu mult timp în urmă, nu era foarte la îndemână să transmiţi o informaţie unui public numeros. Acum poţi să publici o informaţie pe Internet într-un timp foarte scurt şi având costuri foarte mici. Concluzia e una simplă: evoluţia tehnologiei a schimbat complet logica tradiţională a producţiei şi a distribuţiei de conţinut jurnalistic. Aproape oricine poate produce acum o informaţie pe care o consideră valoroasă şi să o distribuie unui public numeros.

Citizen journalism nu înseamnă doar user-generated content (UGC)

Mai multe companii media importante au îmbrăţişat ideea şi au înţeles că ajutorul din partea jurnaliştilor de ocazie nu este deloc de neglijat, aşa că au creat platforme prin care utilizatorii obişnuiţi pot contribui cu conţinut: iReport (CNN), uReport (Fox News), Your news (BBC), CBSEyeMobile (CBS), Sharek (Al Jazeera) etc. De asemenea, au fost create platforme independente, fără nicio legătură cu grupurile media tradiţionale, prin care jurnaliştii amatori pot să publice conţinut (OhMyNews, AllVoices, Bleacher Report, Cell Journalist, Demotix, Citizen News – YouTube, Helium, NowPublic etc.).

Reţelele sociale, Twitter-ul, platformele video, platformele foto au împins jurnalismul cetăţenesc înspre o nouă dimensiune, cea a jurnalismului colectiv, în care mai multe persoane pot contribui la construirea unui subiect/a unei poveşti. Practic, în jurul unui topic oricine poate adăuga “piese” (poze, clipuri, text, audio).

Dar jurnalismul cetăţenesc este ceva ce depăşeşte sfera UGC. Şi cel mai bun exemplu în acest sens este reprezentat de blogurile personale. Practic fiecare dintre autorii de blog este un mic patron de publicaţie. Are regulile lui, creează conţinut media şi-l distribuie către un public prin propriile mijloace, fără să apeleze la un grup media. În consecinţă, bloggerii nu sunt doar simpli useri, ci au şi  calitatea de distribuitori de informaţie, de “proprietari” ai unui mijloc de distribuţie.

Ameninţă jurnalismul cetăţenesc statutul jurnalismului convenţional?

Un medic, un economist, un avocat, un mecanic auto, care îşi fac bloguri pe care publică periodic noutăţi din domeniu, opinii, sfaturi şi analize pot rivaliza oricând cu paginile specializate ale unor reviste. E clar, e o concurenţă, iar mulţi jurnalişti din media tradiţionale se simt ameninţaţi. Ameninţarea există, însă este pozitivă, pentru că stimulează competiţia. Citeste continuarea

Jurnalistul freelancer e pe cont propriu, lucrează pentru una sau mai multe redacţii în acelaşi timp, dar nu este angajat şi nu lucrează full-time. Este propriul manager, îşi organizează timpul (aproape) aşa cum crede de cuviinţă, iar banii pe care îi câştigă depind de cât de mult şi cât de bine munceşte.

Corespondent, comentator, critic, analist… În multe cazuri, aceste funcţii sunt ocupate, în redacţii, de către jurnalişti-freelancer. De ce? Pentru că e mai eficient (şi de cele mai multe ori asta înseamnă mai ieftin).

De ce e nevoie de freelanceri:

- nu-ţi permiţi să plăteşti un angajat pentru o treabă care , chiar dacă e importantă, nu trebuie făcută în fiecare zi;

- tipul(a) este atât de bun(ă) încât nu-ţi permiţi să îi plăteşti un salariu lunar (cazul personalităţilor) sau nu are intenţia de a lucra full-time. Cu toate astea, nu vrei să-l(o) pierzi;

- ai nevoie de un om care să facă un lucru pentru o perioadă scurtă de timp;

motivele pot continua…

Cum cred eu că “arată” un bun jurnalist freelancer

Are acces la surse la care angajaţii redacţiilor nu au “intrare”. Sursele bune sunt cheia subiectelor bune. Asta presupune să-şi cultive nişte relaţii bune cu surse strategice. Principiul este valabil pentru toţi jurnaliştii, mai ales că, pe bună dreptate, una dintre întrebările esenţiale care se pun la angajare este: “ce conţine agenda ta de surse?”;

Gândeşte subiecte inedite. Adică e capabil să creeze exclusivităţi, lucruri despre care nu s-a mai scris sau vorbit, lucruri pentru care redacţia merită să plătească. Şi nu, n-am greşit când am spus “să creeze”. Şi nu, asta nu înseamnă “să inventeze”. Jurnaliştii buni ştiu că o exclusivitate poate să vină dintr-un unghi de abordare mai bun decât cele încercate de alţii. Merită speculată această oportunitate. Uneori eşti la locul şi momentul potrivite, acolo unde se întâmplă ceva extraordinar, eşti primul care are acces la informaţie. Aceste “uneori” sunt rare Pentru restul, trebuie să fii creativ;

Cunoaşte noţiunile jurnalistice de bază: de evaluare a informaţiilor (ştie să decidă care sunt subiectele importante), de colectare a informaţiilor (adună – corect – informaţiile importante), de redactare a informaţiilor (livrează un material jurnalistic coerent, care nu necesită editări majore), de etică;

Înţelege uşor politica editorială. Ca să poată colabora ca freelancer cu o publicaţie, trebuie să-i înţeleagă mai întâi regulile: care sunt domeniile de interes, ce fel de informaţii abordează, cum sunt tratate informaţiile, care sunt genurile jurnalistice preferate… După ce le-a înţeles, trebuie să şi le însuşească; Citeste continuarea

O să răspund simplu, de la început: da, dar nu toţi şi nu mereu. Nu toţi bloggerii fac jurnalism şi nici cei care o fac nu o fac întotdeauna. Dar de ce?

Ca să afirmăm asta, trebuie să stabilim foarte clar câteva chestii pe care dacă le îndeplineşti munca ta se numeşte jurnalism. Ni s-a spus pe la facultate că jurnalismul e o treabă organizată (activezi într-o redacţie), eşti plătit pentru ce faci… Dar oare asta este esenţial în jobul ăsta (că nu-i foarte clar dacă îi putem zice profesie)?

Cred că ar fi mai ok să punem în centrul tuturor discuţiilor informaţia şi publicul, cele două lucruri fără de care nu ar exista jurnalism. Evident, între cele două, intervenim noi (jurnalişti/bloggeri) în ecuaţie. Schema e simplă informaţie > filtru > public. Ce trebuie să reţinem este că oamenii apelează la media pentru că nu au timp (sau nu se pricep) să caute informaţia, să decidă ce e relevant şi ce nu, să o pună în context. Pentru asta există jurnalişti, să caute cele mai importante informaţii, să le încarce cu semnificaţii şi să le comunice simplu. Ei sunt filtrul. Dar de ce n-ar putea reprezenta si bloggerii acest filtru?

Când se numeşte jurnalism ceea ce face un blogger?

Bloggerul-jurnalist este acela care ştie să găsească şi să livreze informaţia, respectând nişte principii jurnalistice de bază.

Defineşte un profil blogului său: de IT, generalist, de scandal, sportiv, auto, monden… Este important să nu se abată de la acest scop, la fel cum o publicaţie financiară nu publică într-o zi ştiri sportive, într-alta ştiri financiare, în alta bârfe şi scandaluri…

Publică regulat (nu vă gândiţi la prostii). Ziarul, jurnalele tv şi radio, au o periodicitate. Adică informaţia este livrată într-o anumită zi sau la o anumită oră. Pe web e totul în flux continuu. Publicul de online este obişnuit să afle în timp real ce se întâmplă.

Are un public (ţintă). Nu scrie o chestie doar pentru că aşa îl taie pe el capul în ziua aia. Scrie pentru că se gândeşte că informaţia lui poate fi utilă unui anumit tip de public.

Se documentează. Asta se traduce prin “ştie despre ce vorbeşte”. Nu suntem genii, nu putem pretinde că ştim totul. Dar, atunci când nu ştim, căutăm să aflăm. Abia după ce am aflat, le putem spune şi celorlalţi sau ne putem da cu părerea despre ce am aflat. (câteva resurse despre tehnicile de colectare a informaţiilor) Citeste continuarea